MANSARDA

Pe gânduri se aștern, disimulate,

povești pe care le credeam uitate

sub scoarțe prăfuite de albume,

păstrate în cotloane fără nume,

la ultimul etaj, urcând pe scară,

într-o mansarda rece și murdară,

unde ajung mai mult pe dibuite

cu mintea încărcată de ispite.

 

Mă-așez pe canapeaua desfundată

și amintirile mă năpădesc deodată!...

 

Văd chipurile voastre neuitate,

femei iubite, mai demult plecate,

lăsând în urmă visuri regăsite

prin neuitări ce se întorc rănite

cu muzica ce vine dinspre scară

dintr-o tavernă veselă - murdară,

pe note vagi, găsite într-o gamă,

ce-anunță parcă-o iminentă dramă,

cu-amante părăsite într-o seară

și alungate-n frigul de afară.

 

Aș încerca să le adun pe toate,

dar plânsul lor în mine se destramă,

și mă cuprinde dintr-odată-o teamă

că-am să le văd la ușă adunate.

Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,

deschid albumele cu scoarțe grele,

cu ochi adânci, amantele rebele,

străine mă privesc ... din altă eră!

 

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->