MANSARDA

Revin în mintea mea, disimulate,

povești pe care le credeam uitate

sub scoarțe prăfuite de albume

păstrate în cotloane fără nume,

la ultimul etaj, urcând pe scară,

într-o mansarda rece si murdară,

unde ajung mai mult pe dibuite

cu gândurile pline de ispite.

 

Mă-așez pe canapeaua desfundată

și amintirile mă năpădesc îndată...

Văd chipurile dragi și neuitate

pe pânza timpului trecut pictate,

în vagi culori de visuri adormite

prin neuitări ce se întorc rănite...

Aș vrea ca pânza timpului, pictată,

să se destrame-n fața mea, deodată,

căci muzica ce vine dinspre scară,

dintr-o tavernă veche și murdară,

mă adâncește-n cugetări nătânge

pe corzile viorii care plânge,

cu note stranii dintr-o falsă gamă

ce-anunță parcă-o iminentă dramă,

cu-amante părăsite-n prag de seară

și alungate-n frigul de afară...

 

Desigur vreau să le împac pe toate,

dar plânsul lor în mine se destramă,

și mă cuprinde dintr-odată-o teamă

că-am să le văd la ușă adunate.

Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,

deschid albumele cu scoarțe grele,

din pagini vechi, amantele rebele,

străine mă privesc - din altă eră!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->