meditaţie
câteodată zilele sunt lungi,
zile în care
amintirile îmi devin prietene,
marea singurătate din mine
nu se aude decât cu urechea sufletului,
vârtejuri de vise,
frânturi de amintiri aduse de vânturi,
lumină lină,
toate
s-au aciuat în marea tăcere din mine.
rar de tot,
câte o spaimă
mă învăluie
şi sunt silit să-i caut ascunzişurile.
câteodată o imagine
mă doare;
atunci când morţii
mă vizitează
şi mă întreabă de întoarcerile în trecut,
eu sunt mut ca o lebădă, vorba lui Blaga.
mi-astup urechile de forfota lumii;
drapele zdrenţuite, zilele mele,
zboară cu vântul vremii
în muzica sferelor pitagoriciene.
ascultaţi ce linişte este în acest măreţ haos,
în care se-nvârt osiile cerului,
priviţi ploaia de aştri
cum licuresc în nopţile albastre.
ca Robinson cu insula în suflet,
mă plimb prin mine,
uitând de vraja vechilor amurguri
când femeia mi-era regină,
mamă, iubită, amantă,
când dragostea înmugurea
şi eu, romanticul, o primeam cu braţele deschise:
nălucitoare amăgire
a unui dor amar care ne ademeneşte...
-->
Comentarii