Memorialul Ipotesti, la 122 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu
Pe 15 iunie 2011 se implinesc 122 de ani de la trecerea in nefiinta a celui mai mare poet national al Romaniei. Mihai Eminescu s-a stins din viata intr-un imobil din Bucuresti la 15 iunie 1889, cauzele exacte ale decesului ramanand incerte pana astazi. Casa memoriala Mihai Eminescu, din satul Ipotesti, poate fi vizitata zilnic de oricine doreste sa afle unde s-a nascut si a copilarit cel ce urma sa devina luceafarul poeziei romanesti. 

Mihai Eminescu a fost internat la spitalul Marcuta din Bucuresti pe 3 februarie 1889. Ulterior, acesta a fost transportat la sanatoriul Caritas. Concluzia raportului medical intocmit in cazul poetului a fost ca acesta este „atins de alienatie mintala in forma de dementa, stare care reclama sederea sa intr-un institut”. 

Boala de care suferea poetul a continuat sa se agraveze, astfel ca, in dimineata zile de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu s-a stins din viata, in casa de sanatate a doctorului Sutu din strada Plantelor, Bucuresti. 

Istoria zbuciumata a casei memoriale Eminescu 

Mihai Eminescu s-a nascut pe 15 ianuarie 1850, in judetul Botosani. Anii copilariei si i-a petrecut in casa parinteasca din satul Ipotesti, care a trecut de-a lungul timpului prin multe incercari. 

Casa din Ipotesti a fost cumparata de damilia caminarului Gheorghe Eminovici in anul in care s-a nascut marele poet. Imobilul avea trei camere: salonul familiei, camera pentru parinti si camera fetelor. Accesul in casa se facea prin pridvorul de lemn, dar si pe usa de serviciu, din spatele casei, pe unde se putea ajunge la grajduri, cotete, hambare, dar si la corpul secundar al gospodariei.

Prezenta Eminovicestilor la Ipotesti era o intamplare, pentru ca nici Gheorghe Eminovici, nici sotia sa, Raluca, nu erau din partea locului. Ei au locuit pe aceste meleaguri pana in 1878, cand tatal lui Eminescu, inglodat in datorii, hotareste sa vanda casa. 

Bisericuta familiei

In perioada vietuirii lor aici, se aduce o bisericuta datand din secolul al XIX-lea, pe care Raluca Eminovici a cumparat-o de la un anume domn pe nume Murgulet cu 250 de galbeni. 

In spatele acesteia se afla mormintele parintilor lui Eminescu si ale doi dintre fratii sai.

Daramata si reconstruita

Nemaifiind locuita, casa din Ipotesti ajunge in anul 1924 o ruina. Pe acelasi loc, zece ani mai tarziu, aceasta este reconstruita, fiind inaugurat, astfel, si primul muzeu dedicat poetului, in anul 1940. 

Pentru ca nu a respectat constructia originalului, insa, constructia a fost din nou daramata si reconstruita apoi in 1979, dupa documente originale, pe veche fundatie a casei familiei Eminovici.

Memorialul Ipotesti

Casa in care a locuit Mihai Eminescu adaposteste in prezent obiecte de mobilier – o parte dintre ele originale, o alta parte provenite din a doua jumatate a secolului al XIX-lea refacand, cat mai fidel posibil, atmosfera de epoca in care marele poet si-a petrecut anii copilariei.

In curtea care adaposteste aceasta casa memoriala, se afla si Casa Papadopol, in stil rustic moldovenesc, care a apartinut doctorului Papadopol, ultimul proprietar al mosiei Ipotesti. 

Memorialul Ipotesti cuprinde Casa memoriala "Mihai Eminescu", bisericuta familiei, biserica comemorativa Sf. arh. Mihail si Gavril, muzeul memorial "Mihai Eminescu" si Biblioteca Nationala de Poezie care contine circa 17.000 de volume.
sursa:http://www.skytrip.ro
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulţumesc Aurora pentru trecere. Cu drag!

  • 1939478101?profile=RESIZE_480x480

  • Când amintirile...de Mihai Eminescu

    Când amintirile-n trecut
    Încearcă să mă cheme,
    Pe drumul lung şi cunoscut
    Mai trec din vreme-n vreme.

    Deasupra casei tale ies
    Şi azi aceleaşi stele,
    Ce-au luminat atât de des
    Înduioşării mele.

    Şi peste arbori răsfiraţi
    Răsare blânda lună,
    Ce ne găsea îmbrăţişaţi
    Şoptindu-ne-mpreună.

    A noastre inimi îşi jurau
    Credinţă pe toţi vecii,
    Când pe cărări se scuturau
    De floare liliecii.

    Putut-au oare-atâta dor
    În noapte să se stângă,
    Când valurile de izvor
    N-au încetat să plângă,

    Când luna trece prin stejari
    Urmând mereu în cale-şi,
    Când ochii tăi, tot încă mari,
    Se uită dulci şi galeşi?
Acest răspuns a fost șters.
-->