MEREU ACELAȘI DAR ȘI ALTUL
.
Rămân de strajă tinereții mele,
tot mai puțină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.
.
Am fost mereu același, dar și altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieții din înaltul
tăcerilor născute din mister.
.
Sunt și acum copacul fără nume,
uitat de toți la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toți copacii din pădure plâng.
.
Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.
.
De-acum lăsați topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi –
cei doi copaci din rariștea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.
-->
Comentarii