Mesagerul frumoasei Chemări
Cutreieră pe albastrul vânt,
Prin marea largă, spre cele şapte zări
Purtat de-al Veşniciei Cuvânt.
În noaptea suferinţei
El a înfruntat uragane,
În iureş, urmărindu-l pe cale,
Misiunea să-i sfarme.
Dar, s-a luptat cu a valului furie
De pe întinsa mare azurie.
Că stihiile furtunii, în noaptea fără lună,
Spre adânc, cu măiestrită amăgire,
Urmăreau, adesea, să-l prindă de mână.
Ajuns la liman, fără nicio putere,
I s-a deschis un alt drum
Plin şi de mai multă durere.
De acestă dată, poziţionată la răscruce,
A dat de-o altă potrivnică cruce!
În noaptea de marele întuneric, înteţită,
Urmărit de şiruri de hiene...
Intenţionau printr-o farsă cumplită
Să şteargă sistematic
Identitatea de neam
Acestei sfinte spiţă,
Ce merita frumosul nimb.
În schimb, voiau să-i instaureze
Cu Cel de Sus izolare.
De sfânta şi bogata-i Moştenire,
O manifestare de îndepărtare.
Dovedind cu deşarta-i ştiinţă
Cum că a lui misiune,
Al lui cuvânt,
Este o ficţiune! Şi zice:
“Nu-i decât un şir-te mărgărite!
Nu-i decât o vorbă-n vânt!”
Filozofând spre amintire
De un film mut,
Despre lumi apuse,
Precum că, în idealul vieţii
A miilor de generaţii,
Dumnezeu, tot astfel le promise...
Nimic nu a fost, şi iată,
Cu promisiuni cu tot,
Veacurile... se duse.
+ + +
“O !!... Doamne... eu sunt un simplu muritor,
Nu eu le sunt judecător,
Dar, o aşa lume cum vrei Tu
Nu va exista niciodată sub cer!
Le-am transmis cu de la Tine ştiinţă,
Le-am dezvăluit lor, Marele Mister !
În schimb, nimic nu le cer!
La fraţii mei niciun sprijin nu am găsit,
Nici îndemn, nici credinţă
Respect nu le-am cerut
Nici iubire şi nici admiraţie
Le-am împărtăşit mereu,
Semnul dăruit de Creaţie !
Bucuria comunicării cu Dumnezeu
Le-am mărturisit cum Pronia Cerească
Ne guvernează viaţa,
Dar mi-a lăsat un gust de suferinţă...
Cu degetele însângerate,
Am bătut la toate porţile lor,
Au rămas tot închise...
Cu buzele fripte
Am strigat cu toate cuvintele limbii omeneşti,
Dar cuvintele Tale, au rămas neauzite...
Iată, tăcerea voastră şi Ceru-a tulburat...
Că însăşi Cerul mă trimise.
De acum, de la ei nu mai aştept
Niciun sfat înţelept !...
De linişte mi-e sete,
De pace, mi-e atâta dor!!...
Nu vreau gâlceavă,
Nu vreau război, dar nici nu voi
Să-mi retrag misiunea înapoi.
Chiar dacă s-a umplut paharul,
Aşa a fost să fie, numai al meu calvarul !”
Reflectă îndurerat misionarul.
Treimea Sfântă şi Nedespărţită
În sufletu-i făcură aşezământ
Şi-n veci inima sa,
Rămâne Templul Sfânt.
Despre Mesajul ce ni l-a împărtăşit,
Misionarul, cu un dor cumplit,
E doar al însetaţilor din clipa de pe urmă,
Sămânţa pentru o altă lume... !!!
Noi înşine o să aflăm, cum Domnul,
Cel ce stă pe ai Săi Heruvimi.
În Zorii Dimineţii durerea lor o curmă.
Iar despre Planul Său, Noul Ierusalim,
Cu siguranţă, neîmplinit... n-o să rămână.
* * *
-->
Comentarii