Îmi vine
(GV)
Îmi vine, iubito, aşa câteodată,
visarea de câmpuri, la dreapta copaci,
să-mi leapăd ispita să nu mă răzbată,
pustiul din suflet, la stânga ... săraci.
Să las o ispită, acolo sub cruce,
iubirea de aer, în pâinea cea coaptă,
cu inimi întinse cândva la răscruce,
strigarea rostită, săruturi la poartă.
Să mă închin doar fântânii, ca la o mare,
ce străbate pe-alocuri, visarea din gând,
iubirea lăsată de noi într-o zare,
într-o toamnă de galben, fantomatic de blând.
Să închinăm şi copacii, în dorul fântânii,
să închinăm chiar şi stânca, unui vis la hotare,
şi zilei de odihnă a săptămânii,
să închinăm amintirea, sub ferestre la soare !
-->
Comentarii