Aud miezul nopții, ultima bătaie
se oprește-n suflet pe un prag de dor,
un fior năvalnic inima mi-o taie –
te zăresc ascunsă-n geana unui nor.
Dar dispare norul, cerul își întinde,
dintr-o zare-n alta, marea de senin,
cerne-alene luna raze tremurânde,
apărând măreață pe un vârf de pin.
Și mă duce gândul, peste râu, la tine,
dar un vad găsi-voi, ca să pot să-l trec? -
râul e năvalnic, nu-l trece oricine,
dar m-arunc în apă, chiar dacă mă-nec!
Comentarii