Dispare dintr-odată clipa în trecut,
dar amintirea sa în urmă mai râmâne
pe un tipar mental, total necunoscut,
croit, cândva, la margine de ficțiune.
Ce-aduce clipa dispărută peste timp,
la tragicul tipar rămasă racordată…?
Nu știu nici zei de pe miticul Olimp,
de vor mai fi nemuritori, ca altădată.
La clipa trecătoare te mai poți gândi
când notele flotante-n game mișcătoare
cu-aceeași întrebare - „a fi sau a nu fi ?”
îți calcă, fără milă, Eul în picioare ?
Căci într-o margine de clipă lunecând,
vei resimți, subit, cum Eul tău apune
pe brâuri de uitare ce-ți rămân în gând
cu amintiri prea vagi și fără fuziune.
Refrene reci, venite-n valuri din trecut,
ne amăgesc mereu, cu-aceeași nepăsare,
într-un prezent opac și fără de-nceput
sedus necontenit de clipa trecătoare...
-->
Comentarii
Când clipa trecătoare
Se-ntreabă tot mereu,
De-i umbră sau de-i soare
Rămân același... eu.
Rămân același...,eu și vă mulțumesc mult pentru popas, lectura poemului și semnul de trecere lăsat!