Monologul cuvintelor - 15

 

Trezit cu zorii în mijlocul patului, arunc, stropindu-mi faţa, cu apă.

 

Era în colţ de ochi o jenă de timp şi eu nu aveam timp. Eram prins într-o durere. Nu-mi găseam cuvintele să le scot în lumina jocului de pe cer, al stelei şi visul…

 

Nu, nu era timpul lui, acum,

al împlinirii

sau

albia dintre pereţii de gând, nu

 

era /suficient de adâncă. / Îmi /prind puterile

şi le leg /peste mijloc de şoapte. /Aştept dorul

să-mi vină /din /zborul de dimineaţă

 

şi

 

(poate)

 

am să înţeleg

să mut,

să (a)plec

 

cărarea la Suflet.

30.05.2016 ora 12,37’

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Mai Mult…
-->