Cuvintele n-au seamă de gânduri. Se lovesc unele de altele, unele pe altele, se ciocnesc, apar fenomenele timpului cu ploaie, furtună, tunete, fulgere şi toate le înghite pământul. Cerul îşi află liniştea, după ele,
în soare
sau
în lună.
Ziua
(se) zboară păsări,
noaptea
se umple de stele.
Se (în)cântă sunete şi florile îşi dansează culorile. E răspunsul lor. Se
naşte muzica-n curcubeu cu rădăcini
în orizont,
speranţe,
vise şi şoapte,
chicoteli apar, ghionturi se dau, întrebări se pun:
Stelele ce sunete, ce muzică ascultă, cum se cântă, pe ce vals sunt purtaţi paşii zorilor?
Închid ochii /să pot/ să privesc /de după înainte ce vine,/ să
tac /fără cuvinte./ Se lasă seara /şi,/ încă,/ e cald afară, /capul
mă ţine, /îl ţin /şi /eu/ înfăşurat /într-o căciulă,/ să culeg…
tăcerea.
22.06.2016 ora 19,27’
-->
Comentarii
multumesc din suflet MM, o zi frumoasa, Marius
Închid ochii /să pot/ să privesc /de după înainte ce vine,/ să
tac /fără cuvinte./ Se lasă seara /şi,/ încă,/ e cald afară, /capul
mă ţine, /îl ţin /şi /eu/ înfăşurat /într-o căciulă,/ să culeg…
tăcerea.