soţiei mele, Daniela
Aleargă clipele în toţi paşii şi eu…
m-am prins în hora lor. N-am ştiut „jocul” şi nici acum nu ştiu dacă-l ştiu. Aproape de început, de marginea scenei, schimbasem ritmul fără să-mi dau seama. Făcusem un pas săltat
şi
nu era timpul lui, atunci. Norocul meu
a fost că-mi sădisem o floare
şi
m-am întors să-i simt mirosul bobocului când
înfloreşte. Apoi, am mai sădit una, să-mi umple
Sufletul, să (ne) respirăm împreună, eu şi ea
„până când moartea ne va despărţi”.
Ne pregătim /să facem un pas sărit,/ acum,/ al 15-lea. /Plecăm
spre alte clipe, /zări./ Albastre /sunt./ Pe celelate /le-am strâns
într-un buchet/, să fie/ curcubeul /la un loc, /flori /de câmp
şi
zumzetul,
surâsul,
zâmbetul
lor, să ne (pe)treacă drumul, până la capătul celălalt al scenei. Alaiul vieţii.
06.07.2016 ora 16,29’
-->
Comentarii