Zorii se alergau unii pe alţii, pe cer. Era senin, un albastru curat, doar un buchet de verde şi răzleţi, nori de puf în spatele lui, al copacului după care îmi ascundeam privirea să nu o trădeze adierea de vânt şi ei să plece înainte de a-i urma în drumul lor, de peste zi.
Îngropam trecutul pentru a treia oară
într-o zi de 10, mai vie, mai
viu ca niciodată ramul
şi cântă paseri în jur.
Le auzi tată?
Simt ochii /cum /se umplu, /dar nu curg. /Se vor limpezi /şi /stau
în cumpăna /timpului /să-şi afle gândul – /să râdă /sau /să plângă
şi
furnici multe, parcă, sunt legate-n horă. Fug şi se fug în sus
şi în jos, în ritmul tăcerii vuit de o doină de dor, de noi,
de tu,
de eu,
de Suflet…
-ul se scaldă-n Lumina care nu se arde, stă (a)
prinsă în colţuri de Soare, se leagă în raze, de
Lună când noaptea se cade în amintiri de mâine,
de dincolo sau de dincoace de valul vieţii de ieri.
18.07.2016 ora 13,23’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Manuela, o zi minunata, Marius
Propun să fie publicat în revista Cronos.