Maestrului Radu Beligan
Se tundea un gard acum 7 sau 70 de ani, nici nu mai ştiu
timpul
este (a)temporar pentru mine. Pe coama lui,
mă aşezasem ca pe o scenă, să-mi joc viaţa ca
pe un rol. Plăteam „crima” de a mă urca
pe scări
de teatru şi film, în foaier
şi
aşteptam „pedeapsa”
lucrurilor mărunte, /să mă bucure /ploaia de sus
şi /aplauzele de jos. /Nici nu ştiam /că-n bătaia lor,
a palmelor, /se-ncălzea aerul, /se-mbujorau obrajii,
că sună ca şi cum aş primi onoruri militare la fiecare minut (pe)trecut în puls de Suflet. Se tunde şi acum un gard. Nu ştiu de el, de e mai viu sau amintirile de mâine coboară Lumina…
în capelă să fie (a)prinsă pe margini de drum,
de o parte şi de alta, ca pe o pistă, de la pământ la cer,
acolo, unde s-a ridicat o alta scenă pentru mine,
o livadă de vişini şi un alt rol – Etern.
21.07.2016 ora 16,11’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Manuela, o zi minunata, Marius
timpul
este (a)temporar pentru mine. Pe coama lui,
mă aşezasem ca pe o scenă, să-mi joc viaţa ca
pe un rol. Plăteam „crima” de a mă urca
pe scări
de teatru şi film, în foaier
şi
aşteptam „pedeapsa”
lucrurilor mărunte, /să mă bucure.
Frumoase gânduri!
Propun să fie publicat în revista Cronos.