Cocoţat pe scaunul din deal, cu trepte,
mâinile îmi dirijau degetele să prind
perdeaua de ploaie la geamurile cerului.
Le-am tras într-o margine, să las lumina să pătrundă aleea dintre mine şi suflet,
să se-ncălzească dorul. Şi frigiderul l-am dezgheţat de frig…
A cântat cocosul în zorii amiezii. Nu l-am băgat
în seamă, să-I număr de câte ori. Nu era timpul lui,
acum
se oprise ploaia şi apa curgea, pe şanţuri, cuvinte. Nu m-am gândit să le pun dig
sau (măcar)
sită la capătul meu de drum. Ştiam că mi-au rămas şoaptele. Se strigă una pe alta,
la tata.
Merg /să le strâng, în coşul de nuiele,/
încondeiez ouă /şi /le trimit zării /prin
poştă, să ajungă /sărbătoarea /din urmă.
O mai fi deschisă clipa de mâine sau mai aştept, la mama?
Dincolo miroase a copt. Vecina (în)toarce cozonacii în tavă. Bat clopotele a slujbă. Tic
-ăie ceasul de zor. Limbile lui învârt roata cu secunde. Ibricul e pe foc. Şuieră clocotul.
Cafeaua e gata.
26.04.2016 ora 15,40’
-->
Comentarii