Noaptea se sfârşise la poalele pădurii
dezbinată de temeri,
cu o clipă mai devreme a văzut o lumină pe coama dealului,
nimic nu poate s-o stăvilească,
nici dacă-i aruncă-n faţă cu ceaţă
strânsă de pe văile fumegânde ale munţilor.
Nu ştiu de ce lumina a coborât din cer
de la începutul lumii în frunze,
prefer să simt verdele cum se răsfaţă
în ochii noştri ce absorb culorile
şi se miră de atâtea nuanţe într-o singură floare,
zâmbetul lor expune miracolul
în care cu toţii ne naştem.
Sunt un împătimit de minuni,
mai ales când sălăşluiesc în tine ca păsările
care prind aripi de suflet.
Cu flori de mărgăritar pe trup
îmi pui pulberi de arome la încheieturi,
de pradă iubirii o să mă dau
înnoptând într-un dor ce macină stele.
În subţirele pielii crudul mijeşte,
de carnea rămâne sticloasă pe umeri.
Aşa s-a întâmplat să-mi potrivesc cuvintele
în care se odihneau clipele-n oameni
până au plecat acasă,
lăsaţi în braţele timpului,
să le măsoare statura şi urmele.
-->
Comentarii