A uitat pe mese binecuvântarea,
ruga înaltă
şi vinul ce trebuie să devină
tămăduitor pentru suflete,
într-o casă cu porţi de lumină
unde ferestre se deschid în cer
chemătoare de ploi pe secetă.
În afara verbelor
stimulând urcuşul pe culmi viitoare,
bucuria trezirii revine
în ochii privind în pământ,
să uite ruşinea.
Cu inima şi gândul robit
de formele cu semnul izbânzii,
mâinile alungă neliniştea
pe nisipuri de vânt.
Comentarii