N-am vrut...
să iau și rărsăritul la plecare
Dar s-a luat după al meu apus,
De-atunci... stau și mă-ntreb: ,,E bine, oare?”
,,E bine!” s-aude printre șoapte un răspuns.
N-am vrut să iau vreo stea din galaxie,
Dar steaua noastră m-a urmat discret...
Și-atunci... am pus-o într-o poezie,
Lumina ei și azi mă arde-n piept!
N-am vrut să iau un nor întunecat
Și nici un altul din seninul zării,
Dar norii după mine au plecat
Să mă-nsoțească prin mrejele uitării.
N-am vrut să iau un strop din roua ploii,
Dar am simțit cum mă iubea tacit...
Când m-au furat clipele înserării
Cu-a ei iubire m-au dus în infinit!
N-am vrut să iau o frunză dintr-un vis,
Pe toate le iubeam, cum să aleg?
Dar cu smaraldul lor în soare-au scris:
,,Ia-ne cu tine peste pământu-ntreg!”
N-am vrut să iau nimic din ce-i cu noi,
Ca toate să-ți rămână numai ție,
Dar cum nu ne-au avut pe amândoi,
Au preferat să mi se dea-n dar mie!
Lili Șipoteanu
-->
Comentarii
Vă mulțumesc pentru aprecire. dragi prieteni!
Felicitari pentru versurile tale atat de frumoase, Lili!!
Frumoase versuri, felicitari....!
Superbă poezie draga mea!
Lecturat cu drag. Sincere aprecieri.