Ea cântă la vioara portocalie cu sunete roz,
absoarbe din inimi sânge albastru
în cerneala cuvintelor încă nescrise
poate un pic mai deschisă,
după masă armonia e lăsată să gândească
vine ca o muză în acordurile notelor calde.
Apoi nu se mai distinge nimic,
ai devenit una cu ea melodioasă
într-un tremolo abia perceptibil.
Toţi cei ce ascultă simt o adiere
un vânt la ceasul amiezii,
vibrare uşoară pe corzile sufletului
fără nicio visare
în oraşul viu plecat pe străzi.
-->
Comentarii