Nu te uita în ochii mei
sunt ei albaştri, dar nu-s răi.
Par uneori periculoşi,
poţi să te-nneci, când sunt apoşi.
De nu-i cunoşti salvare n-ai,
pe-ntinsul lor nu-i nici un pai
de care poţi a te-agăţa,
râmâi cu verbul A VISA!
În ei nu creşte o speranţă;
să emigrezi de la distanţă,
din partea ta, ar fi un risc,
de aceea, omule, îţi zic,
să nu încerci să navighezi
pe-ntinsul lor, că eşuezi.
Vapoare-n mal nu acostează
căci malu-i tot pustie oază;
secat mi-e locul de izvor
ce se alimenta din dor;
verdeţuri nu mai izvâcnesc
în peisajul trist, grotesc.
Nisipul ars, sub ploi topit
de crunte valuri bântuit,
doar în ghioc loc şi-a găsit.
Îl poartă fluxul în şuvoi-
de-aceea malurile-s moi-
şi-apoi refluxu’, în sens contrar,
izbind pereţii unui far
îl duce-n larg, mai mult târâş,
când el visează la urcuş...
Din mâlul adunat de ploi
corabiei îi trebuie doi
să iasă-n larg trimfătoare.
Şi, după care hartă, oare,
tu marinar, eu temătoare,
să ne ghidăm spre un liman
zi-mi tu, că eu, habar nu am?!
Iar dacă aştepţi un semn divin,
sau îi ceri sprijin lui Merlin,
din aer m-ar întruchipa-
cu primul val m-aş răsturna
hăt dincolo de orizont-
tu încercând să treci înnot
te-ai avânta pe un ţărm străin,
dar cu albastru mai puţin.
Cum vezi, albastrul ochilor,
Se-arată uneori înşelător.
Şi-n cheiul ochiului visat,
un visător rămâi, neancorat.
Veronica Şerban
-->
Comentarii
Mulţumesc, Aurelia, cititor devotat!