Îi pun în lapte dulce amarul
spaima care otrăveşte firea,
în căuşul mâinilor strâng durerea
o trec prin inelul care subţiază comete.
Degetele ard în flacăra care scrie
verbele luminii pe portative de sunete,
respiră cântecul dimineţii.
Cu inima poţi atinge notele înalte
farmec lucid cu aureolă de vis.
În curba concavă lasă-i ochi puterii,
să vadă tâmplele Domnului,
cărunte dincolo de colţurile nopţii
şi poduri peste timp aşază-i.
Sub stele înfloreşte-n covoare de maci
carnea care miroase a mentă.
Clipele fug ca bobii de argint viu
şi ucid la fel
în timp ce viaţa e o lumânare de ceară
în mâna destinului.
-->
Comentarii