În nopţi-nvăpăiate trimit pe Luna Plină,
să-ţi lase pe pervaz dorul ce suspină
şi-aprinde focul între tâmplele cărunte,
punte ce leagă răbdarea ca un munte.
Am teamă dacă iarna nu va fi cuminte
şi-mi va viscoli anii cu aduceri -aminte,
în nopţi-nvăpăiate trimit pe Luna Plină,
să-ţi lase pe pervaz dorul ce suspină.
Tăcerea mută-a cuprins această taină
iar fulgii pufoşi s-au aşezat ca o haină,
dar doare şi-mbrac tristeţea-n cuvinte,
din călimara sufletului, ce-s jurăminte.
În nopţi-nvăpăiate trimit pe Luna Plină,
să-ţi lase pe pervaz dorul ce suspină !
24 Ianuarie 2016 - MIT
P.S: Nu am nicio vină, azi e Lună Plină !

Comentarii