ÎN PARC

[ION PĂRĂIANU]

În parc
*
Prin parc foșnesc frunzele sub pașii târâiți alene
De tineri ce-și strâng mâna și zgribuliți de frig
Privesc doi guguștiuci pe-o creangă într-un tei
Și doi bătrâni, pe-o bancă, cum și de ce se plâng.
*
Se-ndreaptă către lac și bărcile sunt goale;
Arțarii dimprejur își scutură podoaba
În cercuri de aramă sub care plânge iarba,
Unde, și luna și-a scuturat, de ceva vreme, salba.
*
Toți arborii visează la iarna care vine,
Că straie n-au și gerul îi îngheață,
Iar norii răvășiți de-acum asupra lor
Îi spală până-n poale la ceas de dimineață.
*
Din pâcla care țese atâtea ramuri nude
Nasc curcubeie calde pe-nsinguratul lac;
Doar tinerii postați sub câte un castan
Și încleștați puternic își pierd timpul prin parc.
*
Dă soarele-n chindie; pâlcuri de ciori rotesc
Peste golașii arbori; o atmosferă gri de scris!
Toamna și-a intrat în drepturi după legile naturii,
Doar în parc viața rămâne amintirea unui vis.
*
Ion Părăianu

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]