Se lasă toamna încă aşteptată,
părerile de rău se-ntorc pe rând,
pe-o margine de clipă-ntârziată
la ușa gândului ajung dansând.
Și mă cuprind regrete nedorite,
fără să știu de am greșit cumva
când dorurile-n straie de ispite
visau adânc pe nori de mucava.
Regretele s-așază peste gânduri
cu amintiri ajunse prea târziu
pe notele urcate dintre ziduri
din partitura unui potpuriu.
Revin acum, în clipe fără miză,
cu vânturi reci sosite de la nord,
în prag de seară ultimă surpriză,
cu amăgiri căzute-n dezacord.
La poarta neuitării se destramă,
iar gândul le alungă în trecut,
la marginea pădurii de aramă,
pe umbrele din visul nevăzut.
Acolo te zăresc îngândurată,
cu dorurile strânse la un loc,
pe chipul ce apare deîndată
în ramă aurită de breloc.
Așez brelocul pe o etajeră,
întinsă peste spațiul infinit,
privirea ta, venind din altă eră,
îmi leagănă surâsul obosit.
Comentarii
Mulțumesc, Maria Ciobotariu! Admirația este reciprocă!
Cu aceeași admirație!