în vizită la casa părintească
s-a-ntins păiejenișul pe poartă și zăvor
și casa părintească stă singură-n pridvor,
vedeam prin amintire bunicul sus pe scară
cum își fuma țigara în fiecare seară,
și pe bunica –n casă cu ochi de peruzea
cum depăna la gânduri și basme ea-mi spunea,
pe mama frământănd într-o copaie veche
pâinea cea dulce-n tindă ce nu avea pereche,
iar tata în grădină cu coasa la picior
bea apă rece singur din vechiul lui ulcior,
și cum stăteau așa, într-o zi a sunat
clopotnița cea veche dând vestea peste sat...
……………………………………………..
s-au dus în amintire și au rămas năluci
iar casa părăsită un cuib uitat de cuci,
de mult e mort bunicul, mai stăruie-n priviri,
bunica a intrat în cartea de-amintiri,
apoi s-au dus părinții și-au rămas pe perete,
îi văd adesea singuri prin ștersele portrete,
stau triști printre păiejeni , hârtia s-a-nvechit
de parc-ar fi icoane de sfinți din vechiul schit.
ce straniu lucru vremea, deodată pe perete
te vezi aieva singur în ștersele portrete…
și am rămas în casă proscris cu suflet trist,
pierdut în gânduri negre cu ochi de ametist.
luni, 14 mai 2012
-->
Comentarii
Superbe versuri cu toată admiraţia
Minunată ilustrație Mihaela, mulțumesc!