În fiecare seară, când frunzele uscate
adună neuitarea sub pomii de pe mal,
ursita părăsită coboară din cetate
să-şi caute iubitul ajuns la carnaval.
Să fii chiar tu ursita plecată fără voie
din turnul amăgirii pe-o aripă de vânt,
iar eu o amintire, precum bătrânul Noe
ce-și căuta pe mare o palmă de pământ?
O, nicidecum, iubito, miraje retrezite,
pe culmile gândirii, se pot opri oricând,
dar știu, dintodeauna, că fostele iubite
în triste carnavale nu s-or ivi nicicând.
Iar tu rămâi aceeași în sfânta amintire,
ce-mi bântuie uitarea pe timp nedefinit,
nagoda răzvrătită - iubită în neștire
pe malul unei oaze, la margini de zenit.
Dar ai plecat iubito, cu aripa mai frântă,
mușcată de păcatul căzut din palmieri,
iar eu acum, în suflet, adun magie sfântă
din amintiri si doruri venind de nicăieri.
Comentarii
Mulțumiri alese și respect din partea mea, Lenuș Lungu!
Minunate versuri!