Narcisa este bolnavă-15

[Viorel Gongu]

Văd chipul îmbujorat, împodobit cu inele de abanos, cu o faţă albă, proaspăt rasă.
-Ţi-ai revenit?
-Da, George!
-Te simţi bine?
-Nu ştiu exact, cred că mai bine.
A întins mâinile spre mine şi m-a ridicat pe braţe, cu uşurinţă şi apoi m-a dus în dormitor. M-a aşezat pe pat, m-a învelit şi a dispărut în bucătărie. A revenit cu un pahar cu limonadă cu lămâie.
-Te rog să bei asta şi să nu mai fumezi până mâine, măcar.
Am simţit băutura reconfortantă ca pe o binecuvântare.
Am adormit liniştită. Somnul adânc şi odihnitor m-a readus din nou în parametri.
DUMINICĂ.
Am zărit un fir de lumină printre gene. M-am răsfăţat cuibărindu-mă. Mi-am amintit că George era prezent.
M-am simţit un pic "bătrână", dar nu suficient, din pricina acelui "doi în unu"...Bărbatul "reunit", pe care parcă l-am dorit o clipă. Gândul ăsta m-a făcut să roşesc. Am simţit ca o aripă rece pe tâmplă."Proiecţia visului imposibil" a bătut, discret, la uşă. Probabil m-a simţit că mă foiam. Sfera de păr creţ şi negru, ce purta în mijlocul feţei doi ochi de un verde cald, mi-a poruncit:
-Nu te ridica!
A lăsat uşa întredeschisă şi m-a "răsfăţat" cu o tavă cu: pâine prăjită, unt, ceai cald, gem şi şuncă. Mi-a aşezat tava dinainte, mi-a aşezat încă o pernă la spate şi mi-a urat:
-Poftă mare!
Degetele fine, cu unghii îngrijite, contrastau cu mâinile lui Mihai. Mihai are degete mai robuste dar la fel de lungi iar unghiile..., pe alocuri roase, îngălbenite de tutun. Muzica discretă se strecura din sufragerie prin uşa dormitorului. Am fost "cuminte" şi, după micul dejun, am mulţumit ca un copil:
-Sărut mâna pentru masă!
George se îmbrăcase ca să plece în oraş. Cu oarecare jenă, mi-a cerut maşina. Am spălat cele câteva farfurii aflate în chiuvetă.
-Sigur, nu-i nici o problemă, i-am răspuns lui George.
A luat cheile, actele şi a plecat.
Mihai pe drumul de sub Calea Lactee. Asocierea trupului lui George cu cel al lui Heracles mi-a amintit de faptul că el, Heracles, a făurit Calea Lactee. Mihai îmi povestea, adesea, ca unui copil, întâmplări petrecute în legendele Olimpului. Zeus, un fustangiu printre zei, a avut o relaţie cu o muritoare, născându-se astfel încă unul din mulţii lui copii. Din dorinţa de a-i dărui nemurirea zeilor, Zeus l-a aşezat la sânul soţiei sale, Hera, ca odată cu laptele băut să dobândească nemurirea. Ca orice femeie, Hera a simţit un copil străin la sân şi l-a îndepărtat. Laptele scurs din sânul Herei s-a aşterut pe cerul Olimpului sub formă de Cale Lactee.
La vremea acestei povestiri Mihai mi-a spus variantele din diferite mituri ale acestei constelaţii.
Calculatorul e deschis. Probabil George a avut un interes pentru care a plecat aşa subit. Intru pe "mess". Pyt, prietenul Narcisei, e "on line":
-Narcisei îi este rău, rău de tot!
-Ce are?
-Pareză facială. E acasă, în pat!
-O sun la telefon. Pa.
Sun la Narcisa şi ea îmi răspunde împleticit:
-AALO!
-Ce s-a intimplat cu tine? Ce ai?
-Un şoc.
-Spune-mi!
-Vino la mine să vorbim!
Am căutat cheile. Am uitat că maşina e la George. Am chemat un taxi. Trafic aglomerat. Am ajuns cu greu. Până la etajul 8, liftul a gâfâit, a scârţâit îndelung. Păşind spre uşă am privit cerul prin uşa de la ghenă. Un cer plumburiu care m-a îndemnat să mă întreb de ce se numeşte ghenă, o fi de la Gheena?
Am sunat la uşă. Nimic, nici o reacţie. Îmi sună telefonul şi Narcisa îmi spune:
-Intră! E deschis.
O găsesc în dormitor. Aparent nu avea nimic. Mi-am luat un scaun şi m-am aşezat lângă pat:
-Spune-mi! Spune tot!
-Ştii, eram cu Pyt ...aici în casă...
-Aici??? întreb cu un început de revoltă pe ea.
-Da! Aici şi a venit soţul meu.
-Te-a bătut nemernicul?
-Nu. Uşa era încuiată. L-am văzut pe vizor şi am crezut că aceea e ultima zi din viaţa mea.
-Şi?
-I-am văzut figura. Ştia că sunt înăuntru, cheia era în broască. A sunat îndelung, apoi a coborât, cu băiatul, în spatele blocului. A lăsat "cale liberă". Ştia exact ce se petrece.
-Te-a lovit? mai întreb odată ca să fiu sigură.
-Nu, dar poate era mai bine dacă o făcea. A tăcut. A tăcut şi m-a privit îndelung, fix, fără nici o expresie pe chip.
Nu mi-a reproşat nimic, numai că, uneori, tăcerile astea atârnă mai greu ca o bătaie sau un scandal.
-Ai fost la medic?
-Da.
-Şi?
-Mi-a dat tratament.
-De cât timp eşti aşa?
-De trei zile.
-Vre-o ameliorare?
-Mai nimic. Gura, ochiul, sunt la fel. În plus, mâna şi piciorul îmi sunt amorţite.
Iau telefonul şi...evident sun la Mihai la birou.
-Alo! Da. A răspuns aceeaşi voce caldă.
-Sunt...
-Da doamna Dalia. Ştiu cine sunteţi.
-Nu ştiu cum să dau de Mihai. E urgent să iau legătura personal cu el, acum.
-Bine doamnă! Se rezolvă.
-Mulţumesc.
Intru pe "Net" şi-i trimit mesaj:
-Este nevoie de TINE aici. Narcisa e bolnavă grav şi are nevoie de ajutor.(dau eu greutate mesajului)Şi George te aşteaptă.
Ies din reţea. I-am făcut masaj la mână şi la picior, Narcisei.
Parcă aud vocea Sandei: "bine ai venit în club" şi am rostit cu voce tare, repetând cuvintele:
-Bine ai venit în club!
Narcisa s-a uitat nedumerită la mine. Unde îţi sunt "băieţii"
(era să spun bărbaţii dar puteam provoca....confuzii)
-EL e plecat în parc cu băiatul.
A tăcut un pic jenată că se exprima ciudat. M-a rugat să-i fac ceva de mâncare şi am continuat să vorbim prin uşa deschisă, eu de la bucătărie, ea din pat. Cât se fierbea carnea, am pus şi de-o "maşină".
Mă gândeam s-o dăscălesc pa fata asta dar folosea la ceva? Nu era nici pragmatică, nici suficient de "îndrăgostită" să lămurească lucrurile. Cum poate fi cu amândoi în acelaşi timp? Şi chiar şi aşa, cum de a încălcat regula de bază a adulterinilor, cei douăzeci de kilometri distanţă faţă de casă?
Un drăcuşor mititel îmi sufla în ureche:
-Şi tu iubeai doi bărbaţi în acelaşi timp.
-Da, dar era cu totul altceva, i-am răspuns un pic repezit, nepoftitului.
-Da? Ce altceva? Că nu te culcai cu MIhai? Îl iubeai sau nu?
-Da, îl iubeam dar altfel!
-Există mai multe feluri de dragoste în sensul de eros?
-Te rog lasă-mă! Am treabă.
-La asta te gândeşti altă dată? a continuat el, provocator.
Nu i-am mai răspuns. Am spălat cele câteva farfurii aflate în chiuvetă. A sunat telefonul meu.
Ecranul era "plin" şi am deschis precipitată:
-Ioana?
-Nu, e Mihai. Sunt pe drumul spre Madrid. Până în zori sunt acasă".
-Te aşteptăm cu drag şi grăbeşte-te că Narcisa are nevoie de tine.
Vocea lui părea cam morocănoasă, parcă nemulţumită. Ce să-l nemulţumească? Probabil faptul că nu şi-a dus "damblaua" până la capăt.
"Nu-i nimic", îmi zic eu cu "drăgălăşenie", Santiago ăla nu se mută de acolo. Am rămas, o clipă, îngândurată. Abia acum îmi dădeam seama cât de dor îmi era. Îl doream lângă mine, cu ardoare. Nu îi doream ajutorul pentru mine ci prezenţa. Nu doream sex ci simpla prezenţă a lui. L-am "invocat" cum mă învăţase el într-o seară. Nu l-am luat în seamă dar acea "invocare" îmi făcea bine. După două minute m-a sunat iar:
-M-ai chemat?
Ce şoc! Chiar a mers sau a fost o întâmplare? Bravez:
-Sigur, te-am invocat să-ţi spun cât de mult îmi e dor de tine. Doar pentru atât.
-Mulţumesc! Mulţumesc mult. Vin cât pot de repede.Pa!
Chiar a mers. Unele lucruri despre care mi-a povestit, în "iniţieri", le-am considerat simple "fantezii" ale lui. Acum, când mă uit în urmă, pot spune, cu certitudine, că ceva tot este. Au fost ocazii în care au fost prea multe coincidenţe şi prea multe "potriviri".
-Ia lucrurile aşa cum sunt, m-a liniştit el, când am mai avut câte o "revelaţie".
L-am sunat pe George, să-l rog, să vină să ma ia. Narcisa nu-l ştia pe băiatul lui Mihai. Am auzit liftul, şi când am auzit soneria, am deschis. A venit cu flori şi bomboane pentru prietena mea.
"E baiatul lui taică-său", mi-am zis plăcut impresionată. Narcisa l-a privit mirată, contrariată, apoi a avut o sclipire pofticioasă, pe care o cunoşteam atât de bine. Nu am mai stat. I-am făcut semn, din prag, cu degetul arătător mişcându-l a dojană, spunându-i:
-Nu te potoleşti, nu ai învăţat nimic!
Chiar m-am cam grăbit, având sentimentul că cineva încearcă să-mi ia ceva ce e al meu şi numai al meu. Era modul meu de a-l apăra de o "imixtiune"? Era modul în care îmi apăram felia din el, care era Mihai? Erau porniri materne? Era o apărare subconştientă a Ioanei? Am plecat şi parcă am simţit o uşurare. Pe drum i-am spus că vine tata.
-Bănuiam, i-am "invocat" venirea.
Aud şi rămân buimacă. Şi el?
Temătoare, intru într-o "fantezie" care mi-a fost împărtăşită în inceputuri şi întreb:
-Apă? Pamânt? Foc?
-Câte puţin din toate, sunt încă "ucenic" de solomonar.
Seriozitatea răspunsului m-a pus pe gânduri. Probabil, George bănuieşte ca aş şti mai multe. Simt că trebuie să mă protejez, ca un "rac" ce mă aflu, dar care se respectă, şi fac pasul înapoi, lăsând să se creadă orice. George mă invită să mergem să mâncăm în oraş. Opreşte la un restaurant cu un nume interesant: CONTESA. Accept cu plăcere, mai ales că "bucătărisem" destul la Narcisa. Nici chemare de "încă o data" nu aveam. Am dat comanda.
George a sunat-o pe Ioana. "Probabil că se sună zilnic", mi-am zis. Mi-a dat-o şi mie la telefon.
-Sunt liniştită.Totul e "pe plan". Am mâncat ponderat. Am grijă să nu iau proporţii.
Când am vrut să mă ridic am avut senzaţia că m-am lovit de masă şi am pus mâna repede la pântec. Rochiţa, croita mai"lejer", salva încă, aparenţele. Am simţit din nou "lovitura".
-A mişcat!
M-am aşezat şi am început să plâng domol. George nu înţelegea nimic. Am plecat acasă. Mă simţeam bine.
George se uita la T.V. Am "bucătărit", totuşi, chiar dacă nu mi-o dorisem. Acum chiar îmi era drag Mihai. Preparam "d-ale gurii" pentru tatăl copilului meu.
EL venea. Parcă e plecat de o sută de ani. N-am putut adormi, doar m-am chinuit. Aveam emoţii?
La ora trei şi trei minute i-am auzit paşii repeziţi, la uşă. În casă era întuneric şi el a încercat să intre pe furiş dar ...a izbit uşa de perete. Am izbucnit în râs.
-Bine ai venit"hoinarul" meu drag!

[Lenuş Lungu]

Am lecturat cu plăcere, foarte frumos .Cu admiraţie Lenuş

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]