Țară care mori săracă,
Deși doliul te-nspăimântă,
Demonii petrec și joacă,
La înmormântare-ți cântă,
Fetele și se dezbracă
Și se vând și se descântă,
Iar românii plâng și pleacă,
Inima-n străini li-i frântă
Neștiind ce să mai facă,
Se-amăgesc și se frământă
Și sperând că o să treacă
Doar robia-i mai încântă.
Nu lăsați țara să zacă,
Mămăliga se-nfierbântă
Și-o să explodeze dacă
Va să vie clipa sfântă,
Iar când lacrima ne seacă
Și răbdarea ni se zvântă,
Să luăm din somn, oleacă,
Toți balaurii la trântă!

Comentarii
Cu tot respectul meu pentru această postare.
.
Aurora
La 29 iulie 1848, in parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat imnul Revoluţiei paşoptiste “Deşteaptă-te, române”, devenit după Revoluţia anticomunistă din 1989 imnul naţional al României.