Ninge aspru la Țepești,
ninge, ninge…viscolește,
din vârghina de la poartă,
mama… mama mă privește.
Tremură la gura sobei,
sufletul lui tata,
și-n popasuri printre clipe,
simt cum trage roata.
Luna atârnată-n crengi,
se sbârlește rău în frig,
fulgii rătăcesc prin aer,
eu, la mama mereu strig.
Ursei stă în pragul casei
cu mustăți țepoase-n gheață,
dudul alb și rușinos,
se ascunde după ceață.
Iarna albă, răsfățată-și
scutură paltonul,
pe câmpii, dealuri și văi,
fulgi-i țin isonul.
În platou, la Crucea Popii,
burete aspru de timp,
vrea să-mi șteargă amintiri,
să le-arunce în Olimp.
Din cocoașa Chiciurii,
spre salcâmul aplecat,
fiorul de amintire,
mă cheamă iară în sat.
-->
Comentarii
Cu admirație!
Minunate versuri...Felicitări!