Noaptea a rămas în fântâni secate,
trec pe lângă apele râului,
mă-ntorc în amintiri și-mi refac timpul
prin care am crescut liber.
Nu știu cum privești din fundul ochiului
patimile care nu-i lasă odihnă somnului
și mă-nfășoară în fibrele cuvintelor
țesute de iubiri pe paturi de iarbă .
Tu îți lași lacrimile să ude trandafirii,
ei nu înțeapă mai des decât vorbele
din diminețile desprinse de făgăduieli
cu armurile rupte și puse pe masă
mai devreme decât răsăritul.
Mă înconjoară nestatornicia,
păcatul care mocnește ca un foc între cărbuni.
Chiar dacă te obosesc drumurile,
important e cine ajunge la capăt
și găsește cheia pe raft,
să deschidă porțile încrederii în sine.
Ți-am intuit gândurile și aștept,
să mă zidești în ele
fără să se dărâme vreodată
de furtuni.
Mă las pradă întunericului
și simt cum se topește
în amintirile din care te privesc
mereu tânără.
-->
Comentarii