Umbra albă
Şedinţă de lucru la clinica de cardiologie vasculară. Alături de personalul specializat, perticipă şase studenţi la medicină, care, deşi subiectul întrunirii este chiar colega lor Marta, nu au drept la cuvânt.
Şeful clinicii, doctorul Cristea expune problema:
- Concluzie în urma testelor şi analizelor de laborator: avem un donator şi doi bolnavi compatibili, un bărbat de 50 de ani şi o fată de 20 de ani...
- Nu e numai o fată, e colega noastră, Marta! nu se pot abţine studenţii.
- Ştim foarte bine cine este, dar nu voi hotărâţi aici şi acum! replică şeful clinicii. apoi către echipă:
- Ce propuneţi?
- Eu cred că în situaţia de faţă nici nu avem ce discuta, spune unul dintre medicii de faţă. Vârsta primează.
- Aşa ar trebui să fie, numai că... vedeţi voi, Marta, tânăra în cauză, are un organism care îi permite o perioadă de aşteptare mai lungă, în plus, donatorul nu este perfect sănătos, la viaţa lui a fumat şi băut cam mult.
Acelaşi medic, singurul care-şi permite comentarii, anticipează:
- Vreţi să spuneţi că, fiind mai tânără...
- Exact! îi taie Cristea elanul. O să-mi spuneţi că toţi suntem bolnavi încă de la naştere. Ştiu că nu e corect din punctul vostru de vedere, dar, uneori, există şi alte considerente de care trebuie să ţinem seama.
- Nu înţelegem! spun aproape în cor cei prezenţi.
- Îmi pare rău că nu vă pot motiva decizia mea în acest moment, dar, printre altele, nu vreau să pun o inimă de bărbat unei femei. Va trebui să acceptaţi propunerea mea de a-l opera pe Ilie.
Agitaţie şi între medici şi în asistenţă. Doctorul Cristea se ridică în picioare şi hotărăşte:
- Dacă ne pierdem în discuţii, nu mai operăm pe nimeni. Fiecare la treaba lui, ştiţi ce aveţi de făcut, după aceea puteţi apela consiliul medicilor, iar eu voi suporta consecinţele, oricare ar fi ele. Studenţii pot asista prin monitoare.
O vreme, echipa doctorul Cristea forfoteşte prin blocul operator, pregătind intervenţia.
Urmează ore de tensiune pentru toată lumea prezentă şi când totul ia sfârşit, studenţii se reped pe urmele doctorului, dar fără succes. Acesta se retrage în cabinet şi cere o cafea. Păzind ibricul aşezat pe un reşou antic, asistenta ţine să-i amintească:
- Ştiţi bine că nici inima dumneavoastră nu e tocmai în ordine, ar fi bine să vă luaţi o pauză mai lungă.
Doctorul nu-i răspunde. Soarbe o gură de cafea şi dă să pună ceaşca pe birou, mâna îi tremură puţin, ceaşca îi alunecă şi se răstoarnă. Asistenta se grăbeşte cu un prosop, însă el o opreşte cu un gest al mâinii şi priveşte ţintă cum pata de lichid maroniu capătă forme bizare care-l fac să simtă junghiuri prin piept.
- Semn rău, spune asistenta stergând în cele din urmă petele. Dacă doriţi, continuă ea, vă pun alta.
- Nu-i nevoie. Poate că ai dreptate. După fiecare astfel de operaţie mă simt epuizat fizic, dar mai ales psihic. E ceva în subconştientul meu care se îndoieşte de ceea ce fac.
*
Undeva, într-un spaţiu nedefenit, în faţa unui pupitru plin de butoane şi a unui ecran la fel de indefinit, o Siluetă Albă, fără chip, stă în picioare şi urmăreşte interviul doctorului Cristea dat unei domnişoare de la o televiziune locală:
- Ce şanse credeţi că are bolnavul?
- Are toate şansele, altfel nu procedam la intervenţie.
- Nu vă este teamă de complicaţii?
- Cum să nu! În tinereţe am învăţat că neprevăzutul este prezent peste tot, nu numai în medicină. Acum nu mai sunt aşa de convins. Să sperăm că Cel de Sus va fi de partea noastră. Un eşec în cazul Ilie ar fi o mare dezamăgire pentru mine şi un păcat faţă de acea frumuseţe de fată.
Silueta fără chip din faţa ecranului comentează pentru sine:
- Cel de Sus a rânduit altfel treburile, doctore! Ai încălcat nişte orânduieli divine, Cum iţi permiţi tu să le schimbi? Eu ce fac acum?
O voce de neunde îi răspunde:
- Vezi? Şi tu ai incertitudini, Înger al Morţii, omul este şi el o creaţie divină şi are libertatea de a alege. Ba, mai mult, este şi el un creator! Tu trebuie să stabileşti dacă alegerea lui este corectă.
- Mda! se resemnează umbra albă şi începe a manevra butoanele de pe pupitru. Tastează: „Marta la 20 de ani – Enter”.
Ecranul se întunecă.
- Mda! repetă umbra şi modifică tastarea: „Marta la 40 de ani – Enter”.
Pe ecran apare un tânăr de vreo 25 de ani îmbrăţişând o doamnă cu ochii înlăcrimaţi.
- Nu-ţi fă griji, mamă, totul va fi bine. E doar o misiune obişnuită, nu se va întâmpla nimic rău. Ai să vezi!
- Mda! repetă operatorul în alb. Cum vine asta? O să am ceva de lucru!
Modificâ din nou tastarea.
Pe ecran reapare doctorul Cristea părăsind clinica şi îndreptându-se către casă singur în maşina lui veche.
La un semafor, doctorul duce mâna stângă la piept, apoi depăşeşte intersecţia, opreşte maşina în marginea trotuarului şi îşi lasă capul pe volan.
- Nu, nu aşa! se revoltă cel din faţa ecranului. Trebuie să vedem ce şi cum.
Fără convingere, Cristea îşi reia drumul către casă, acolo unde nu-l aşteaptă nimeni, burlac fiind. Meseria nu i-a lăsat timp de altceva, a trebuit să aleagă şi a ales. Mereu a trebuit să aleagă, chiar şi azi, cu acel transplant.
- Dacă am greşit şi acea tânără frumosă nu rezistă? Sigur, burlăcia m-a influenţat. Dacă n-am ales bine? îşi repetă în gând cuprins de îndoieli. Am ales cu inima un transplant de inimă!
Intră în casă şi se aşează pe fotoliu, unicul din casă. Închide ochii şi aţipeşte.
*
Silueta fără chip manevrează iarăşi butoanele. Pendula din camera doctorului bate ora exactă. Cristea se trezeşte şi o priveşte. În locul cadranului, un ochi uriaş scanează încăperea şi se opreşte în ochii lui.
- Mi-a sosit ceasul? întreabă el pe nimeni.
Ochiul din pendulă coboară spre piept, pătrunde în el şi proiectează pe ecranul Siluetei în Alb o inimă în suferinţă, dar strălucitoare ca un diamant.
- Mda! Probleme mari, doctore, mari de tot! Dai viaţă altora, iar tu ar trebui să vii cu mine. Ce mă fac?
- Ei! se aude Vocea de Neunde. Nu te mai tângui! Vezi? El a ales, acum e rândul tău.
- Mda! Să zicem că mai sunt speranţe. Am să cercetez rapoartele însoţitorilor, mormăie Silueta în Alb, umblând iarăşi la pupitru.
- Ilie dragule, eşti primul pe listă! Te-ai ales cu o piesă de schimb cât de cât funcţională, să vedem ce faci cu ea acum!
*
-->
Comentarii
Absolut. N-ai cum să le vezi pentru că tu citești cu ochii minții,așa pățim cu toții. Mimi tot îmi semnalează greșeli de-astea și eu nu le văd decât dacă mi le indică exact. De-asta trebuie dată la altcineva. Or să-i sară-n ochi imediat. Cineva apropiat care să o citească înainte de a o posta
Încă râd. Săraca ”Moarte”, când să-și facă și ea treaba... Nu se poate atinge de Doctor până nu vine valul de actualizare ca să vadă dacă acesta a luat sau nu decizia corectă. Asta mai zic și eu asigurare de viață!!! Ha!
O poveste interesantă, complexă precum însăși viața! Am lecturat cu plăcere. Apreciere!
Un comentariu constructiv, domnule Toma. Chiar acum îl iau la puricat, dar mă tem că tot va scăpa câte unul.
Mișto! Titlul ar merge la genul: ”Primează interese superioare...”. Martha se pare că avea un viitor în care fiul ei va juca un rol important, în timp ce Ilie avea un viitor incert. Indecizia se multiplică temporal. Frumos. Mai ia-o la gramatică...