Se plimbă regretele
părerile de rău condoleanţele
odihnirile în pace ale Domnului
peste toţi morţii proaspeţi
care nu se ştie dacă au plecat
să doarmă să stea să alerge
să urmărească de-acolo sau cine ştie
ce-or mai face după ce-au murit
de unde poate nici n-au apucat s-ajungă
după ce-au trecut pragul morţii.
Suflete sfâşiate aruncă izvoare pe obraji
încrustează feţe şi-ntunecă nuanţa ochilor
în abisul colosal al durerii
căreia i-au ruginit toate încheieturile
cărora nu li se găseşte niciun ulei
care să le ungă bine pentru a nu rămâne
niciun pic de scârţâială.
Şi scârţâie-n gol durerea
unui om ce-aruncă ţărâna
peste mortul lui care poate nu-i mort
acolo unde a plecat
în mijlocul unui ecou surd
celor de lângă el
dar pe care totuşi îl aud toţi
în sufletele lor.
Toate zicalele şi datinilile
însoţite de înmormântarea
ce este pecetluită la urmă cu pomana
rămân tablouri vizuale
pentru cei care au confiscat bilet
de la primul la ultimul rând
în timp ce omul care a pierdut fiinţa dragă
rămâne cu o gaură-n timpul lui
pe care n-are cum s-o mai cârpească
singurele lui posibilităţi fiind
să-rămeze în poze chipul şi amintirile
sau
vizită repetată la cimitir.
Peste ei uitarea amorţeşte de-atâta ghemuire
în timp ce pentru alţii îşi face drum repede
chiar se antrenează uneori alergând
pentru a face încontinuu pe oameni să uite
c-au alergat cândva să confişte acele bilete
care ar fi fost mai bine păstrate pentru un spectacol
ce-ar fi trebuit să fie jucat cu uşa închisă
cu spectatorii apropiaţi ai celor care
nu mai sunt sau mai sunt?
Mihaela Moşneanu
Comentarii
Peste ei uitarea amorţeşte de-atâta ghemuire- admiraţie!