NU-MI AJUNGE VIAŢA ASTA

Nu-mi ajunge viaţa asta pentru câte-aş vrea să fac;
Când abia deschis-am ochii m-am trezit că sunt beteag.
Mi-am întins spre ceruri mâna, ca fasolea pe arac,
Şi din frageda-mi pruncie nu am mers fără toiag.

Ziua, cât este de lungă, nu mă satur să mă scald;
De atâta ploaie-n mine nici să mă usuc nu pot.
Pe sub valuri de furtună mă închin ca un herald,
Dintre slugile din lume eu îmi sunt primul despot.

Noaptea, cât este de neagră, stelele nu le zăresc;
Visul, căutând lumina, n-ar vedea drumul spre cer.
În armură ruginită o mârţoagă călăresc,
Canonit de un sihastru, bănuit de adulter.

Nu-mi ajunge viaţa asta pentru câte pot să trag;
Rătăcesc nebun prin mine precum ieri pribeagul domn.
Ca un cerb bătrân prin codri în genunchi abia mai rag;
Corbii mi-au mâncat ieri ciuta, lupii mă pândesc în somn…

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Felicitări! Frumos poem
Acest răspuns a fost șters.
-->