Mi-ai spus că-ți este dor de ce a fost odată...
Ce-a fost era frumos, curat, fără de pată!
Ne admiram ca oameni, ca fii de Dumnezeu
Și ți-am vorbit din suflet... Cât am știut și eu...
Când vei avea nevoie să vii, cu drag te-aștept,
Nu voi intra la tine, cu alții să dau piept...
Orgolii multe, multe, mă fac să-i ocolesc,
Dar de ți-e dor, mai vino, drag suflet te aștept...
Voi fi mereu același ce tu-l apreciai,
Acelasi umăr sincer, pe cari te sprijineai...
Mai am în amintire, tristețea ta frumoasă,
Și mi-a fost drag să-mi spui din viața ta de-acasă...
Lumina noastră simplă, nu-i pentru toți acei,
Ce caută mândrie, aplauze, lachei,
De-aceea de ți-e greu, vreodată, te aștept!
Nu ți-am cerut nimica, doar te-am ținut la piept...
Comentarii