Nuvela „Răzbunarea ciudată” - (tragicomedie neagră) ultima parte

Luni și Marți, zile de weekend peste edificiul care dăruise comunității o săptămână întreagă de cultură. Singurul episod care se voia cu orice chip să fie tensionat avea loc la etajul al cincilea al imensei clădiri, iar cele patru persoane tratau momentul cu atitudini și temperamente diferite. Cei mai ofuscați, cu ochii behăiți după lunga noapte nedormită, îndoctrinați de clauze ale regulamentelor de ordine interioară, de contracte colective și individuale de muncă, de strictețile impuse de fișele de post, erau șeful corului și regizorul de culise. O noapte întreagă stătură în cabina portarului, discutară, dezbătură și întocmiră un referat de toată frumusețea, și întregul document, cu tot cu număr de înregistrare, îl privea doar pe Mihai Secu. Însă, spre marea lezare a celor doi zeloși, directorul teatrului, o vie enciclopedie a țării, decorat și cu titulatura de doctor în domeniul culturii, din poziția în care stătea, cu picioarele încrucișate sub masă, ținând cu dinadis și grijă să i se vadă pantofii italienești de firmă, pantalonul de costum călcat la linie, sacoul deschis la nasture, isigna pe care nu uitase să și-o înfingă în guler, ce trăda cu ostentație simbolul unei mari elite, papionul vișiniu, care făcea cu succes contrast cămășii alb imaculate și a costumului deosebit de negru; citea, și mai râdea câteodată, controlându-și cu greu izbucnirile. Trabucul scump, fin, urmat de fumul de un luciu argintiu, îi dădeau o aură și mai impunătoare, și mai nobilă. De la râsul sincer, natural, cu izbucniri sporadice, trecea rapid la sobrietate, străduindu-se să se enerveze din cauza gravei situații, citind interminabilul referat cu voce tare pe alocuri:

  -„Nenumărate plângeri mi-au fost făcute și de Botezatu Miruna, angajata Teatrului Muzical pe postul de hostesă, care a avut neplăcerea de a fi cerută de mai multe ori de mireasă”...

  Începu din nou să râdă, cam tâmpește în conformitate cu concluzia celor doi, însă aceștia nu îndrăzneau nici măcar în gând să i-o spună. Râsul directorului încetă, ca să îi revină și mai tare, citind cu întrerupere din cauza sughițurilor:

  -...„iar dacă încerca... să atragă atenția celor implicați în acțiunile destabilizatoare... era luată în brațe cu de-a sila, și mângâiată pe păr cu... finețe”...

  Directorul râse și mai râse, în acompaniamentul zâmbetelor lui Mihai Secu, după care trecu la răsteli și bruschețe, speriindu-i pe toți cei de față, dar vizându-i în mod special pe cei care își pierduseră toată noaptea cu întocmirea procesului:

  -Avem atâta de muncă, și atât de puțin timp de pierdut, și ia uite cu ce ne ocupăm noi, cu ipostaze demne de Stan și Bran!!! Eu îmi strofoc creierii să vă scot dintr-un buget auster, am fost la Electrica, taman la București, pentru o sponsorizare, pe care, permiteți-mi să mă laud, am și obținut-o, iar voi mă luați cu baliverne!!!... Ce-mi propuneți să fac în acest caz???

  Regizorul de culise îi răspunse cu nesiguranță, neîndrăznind să îl privească în ochi:

  -Pe mine doar m-au rugat să intervin, eu nu am nicio vină, și dealtfel... m-am cam săturat să înghit boroboațele altora...

  -Tu ce propui? se întoarse brusc către directorul corului.

  -Eu propun să îl sancționăm pe Mihai Secu cât mai drastic!

  -Propui!! Propui!!! urlă la el doctorul în cultură, recunoscut ca unul dintre cei mai incontestabili regizori ai țării, trântind teancul bogat de hârtii incriminatorii întocmit peste noapte de blatul mesei scumpe de mahon, de făcu să sară câțiva stropi de apă din vaza de cristal venețian și, odată cu ele, își luară rămas bun de pe tulpinile lalelelor olandeze și câteva petale. Mă luați cu tot felul de superficialități... Mă credeți nebun?!? Să știți că la viața mea am dat de tot felul de teste psihologice, și le-am luat pe toate!...

  -Să știți că suporterii echipei Câinii Negri au rupt și două scaune!...

  -Și ce-au de-a face toate astea cu Mihai Secu?!? dădu directorul instituției drumul la o nouă șarjă de urlete, de își făcu secretara să întredeschidă ușa și să își vâre panicată capul. Îi făcu semne isterice cu scuturatul palmei să și-l scoată afară. După ce duduia de aproximativ treizeci de ani ieșise, dând timpul celor patru participanți la aprigele dispute să îi observe superbele picioare, lungi, subțiri, învăluite în ștrampi negri, scoase cu reușită în evidență de pantofii lucioși cu tocuri, dezvăluite și de obraznica rochiță mini, secretara își lăsă în urmă și mirosul dârelor de parfum. Prinse pe urmă înapoi în palme voluminosul proces verbal:

  -Și ce legătură au toate astea cu baritonul Mihai Secu??? Aici scrie că a rămas singurul care mai cânta!

  -Păi cânta ca să ne facă nouă în panaramă și ciudă! ridică glasul directorul corului, însă nu ca reproș, ci cu smerenie și umilință.

 -Cânta!... îl îngână directorul, dând din mână a lehamite, după care ridică din nou tonul vocii: Cânta pentru că spectacolul trebuia dus la capăt cu orice mijloc, ați omis să expuneți rezumatele ăstea importante, amintite și în regulamentul de ordine interioară!

  -Mie îmi suna a bătaie de joc, atât față de noi, față de instituție, dar mai ales față de neprețuitul nostru public! își exercita directorul corului cu vădită teamă abilitățile de orator, cu o voce stinsă, atent cumva să nu sară calul și să își piardă postul de conducere, încercând încă să îi aplice lui Secu o pedeapsă demnă de record peste pedepsele instaurate vreodată în teatru în decursul vremurilor.

  -Cânta de unul singur pentru că „show must go on”!!! îl întrerupse pe răstite directorul. Tare mă tem că a rămas singurul profesionist până la capăt...

  -Au mai rămas și câțiva studenți din orchestră și niscaiva balerine...—încerca să își aducă și regizorul de culise aportul.

  -Liniște acolo!...

  Îi studia cu niște ochi atât de mari, de parcă le dădea impresia celor doi vinovați că voia să îi înghită. Îi ținu mult timp prizonieri în cangea nemiloasă a scrutării, ca să îi distrugă psihologic. Îl apucă pe urmă din nou râsul, psihotic, însă neascuns și sincer. Îl apucă treptat, ca să îi devină unul spasmodic, de își lovea cu poftă palmele de blatul mesei...

  -Ce idee mi-a venit, una grozavă... Uf, și eram cătrănit de vreo câteva zile din cauza inspirației, în calitatea mea de regizor...

  Îi făcu brusc un semn autoritar, doar cu jumătate de deget, regizorului de culise, impregnându-și pe chip o răceală trecătoare:

  -Du-te și spune-le recuziterilor să repare scaunele ălea!

  Regizorul se ridică cu repeziciune, bucuros că scăpase de o muștruluială pe care nu o prevăzuse să i se abată pe creștetul capului. Însă când ajunse cu mâna în dreptul tocului de la ușă fu oprit din nou de director, pe care îl reapucă subit râsul:

  -De fapt, ia loc! Am să vă spun și vouă ce idee mi-a venit pe moment...

  Își trase nițel sufletul până i se reașeză interlocutorul, și își dădu drumul la un debit verbal deosebit de entuziasmat și jovial:

  -Știți bine că eu sunt însărcinat cu întocmirea libretului capodoperei muzicale „Viva la Mama”! li se adresa mai mult celor doi ofuscați, care se străduiau din răsputeri să îi zâmbească. Pe scenă vom folosi, pe o parte a acesteia, un grup de artiști, iar pe cealaltă un grup de suporteri. Vor fi folosite și balerinele, fetișcanele ălea mai tinerele, mai arătoase, pe rol de majorete. Să vedeți ce mai spectacol am să concep!

  Directorul ridică voluminosul referat și începu să îl bată repetitiv de masă:

  -Am să vă rog insistent să îmi lăsați aici procesul ăsta verbal, ca motiv de inspirație. Să vedeți ce libret o să fac din el!...

  Își deschise apoi brațele, pentru ei ca într-un semn de împăcare:

  -Ați văzut, dragii mei, ce înseamnă să fructifici clipa? Totul în viața asta trebuie să îți fie un motiv de imitație, o transpunere a prezentului în imortalitate. Chiar și posturile voastre mă inspiră, se poate scrie un roman pe tema asta!

  Își luă trabucul din scrumieră, și-l reaprinse, și îl pufăia cu nesaț.  Își încrucișă pe urmă picioarele, lăsându-le să i se scurgă pe sub masă, cu exagerare, ca să i se vadă pantofii italienești.

  -Luați aminte numai la gesticulația noastră, a comunicării nonverbale! le zicea cu jovialitate, din spatele rotocoalelor de fum. Se indică pe el însuși, punctându-se cu arătătorul în piept: Semnul superiorității! apoi îl indică pe Mihai Secu: Al neutralității! și dădu anemic din mână în semn de lehamite, de-abia pe urmă îi indică cu degetul gros al mâinii drepte pe cei doi pârâtori: Și cel al supunerii și al serviabilității...                                                                                                

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
30. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanță de…
Acum 2 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - romanţă de dimineaţă (cybersonet LI) în Cronopediada grup
Acum 5 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Produsul medalisitic de mai sus este o insignă realizată la comanda Asociației sportive Arsenal din…
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Zagon, în limba maghairă – Zágon, este o comună din județul Covasna care include și satul…
Acum 17 ore
Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet LI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet LI) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 23 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
29. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţă de…
ieri
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - romanţa dimineţii (cybersonet L) în Cronopediada grup
ieri
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - alunGeografie lingvistică        Alunul în (c)arte        Moto: „Alunica-ți de…
ieri
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - alunGeografie lingvistică         Alunul în lume și în viață        Moto: „ La…
ieri
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - alunGeografie lingvistică         Alunul        Moto: „O cojiță de alună trag…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->