M-a învăţat
să mă rog, mama mea,
Ţinându-mă aproape lângă ea;
Îngenuchea - îngenuncheam şi eu,
şoptind, să ne rugăm
Lui Dumnezeu...
Roagă-L să creşti mare şi bun,
pruncul meu
şi să te-nveţe ce-ai de făcut,
când n-oi mai fi eu:
Să priveşti în ochii
celui de rând,
Să-i crezi neputiinţa
şi lacrima arzând;
Să preţuieşti frumosul
din sufletul curat
şi să-ţi împarţi puţinul,
cu cel ne-ajutorat;
Să-ţi aminteşti că viaţa,
se trece atât de iute
şi începe-ţi dimineaţa,
cu-o pildă de virtute…
Să nu te temi-unde ai fi
ori paşii te vor duce,
Că pururea în toate
Veghează lângă cruce,
Mântuitorul, ce-L fără de moarte!
-->
Comentarii
Vă mulţumesc, onorat de comentariile voastre, distinse prietene!
Adevărat,nu vom putea uita niciodată invățăturile mamei.Frumoase versuri,felicitări!
Ce te învaţă mama, nu uiţi niciodată. Superbe versuri, d-nule Burde.
Un poem sensibil, niciodată nu se vor uita învăţăturile mamei