A început să plouă mai tare. Privesc geamurile bibliotecii din micul parc.. Intru repede, simt mirosul de hârtie, de cerneală...și parcă văd condeiul care a scris. Merg acolo unde știu eu, deschid o carte, mă năpădesc amintirile. Plouă, cartea îmi dăruiește clipe minunate, sufletul însetat caută câteva pagini numai de mine știute. Poate le-au citit la fel ca mine, poate și ei ...
Ce aș fi fost eu fără cartea care-mi luminează privirea de câte ori o citesc. Nu știu, poate un suflet mai trist, poate o privire mai tristă, poate timpul trecea fără folos. Simt mirosul de hârtie, este liniște, plouă, mai dau o pagină. Zâmbesc când lângă mine frunzărește aceeași carte un tânăr. Fapte păstrate într-un timp nedefinit, uitate poate de unii dar nu de toți. File îngălbenite luminează o zi de primăvară întunecată, ploioasă. Prieten tăcut care-mi dăruiește răspunsuri la toate întrebările.
Am citit această carte acum mulți ani, cred că aveam cincisprezece ani. După ce am citit-o, am căutat alte cărți ca să o înțeleg mai bine. Au trecut anii, în aceeași bibliotecă citesc o carte. Insist și recitesc câteva rânduri . „Ai fost singura rază de bucurie pentru mine in vara asta. Eşti făcută să te joci, să râzi, să dansezi şi oamenii să sufere pentru dumneata."
M-am identificat deseori cu cineva din carte, am trăit emoțiile , am plâns , am râs. Poate nu am călătorit în diferite locuri , dar am ascultat muzica printre paginile cărții , am călătorit alături de eroii cărții.mele. De multe ori m-am refugiat în paginile cărților, am evadat dintr-o realitate care nu-mi place. Îmi aduc aminte , am citit cu mare drag pentru a mă înțelege pe mine, nu neapărat pentru a-i înțelege pe alții. Da, domnul Cioran mi-a dăruit aceste gânduri.
Anii trec, ne ascundem deseori de rutina unei zile printre rafturile unei librării sau a unei biblioteci. Plouă mărunt, într-un colț citesc, mă desprind de tot ce este în jur. Fiecare carte citită a zidit în sufletul meu neliniști, adevăruri care mi-au colorat viața. Poate sunt dezamăgită de o carte, de mai multe cărți, poate caut ceva ce eu nu găsesc într-o carte. Sunt zile când nu cartea este de vină, eu sunt cea care nu reușesc să înțeleg acea carte. Deseori un gând nerostit deschide o carte, fiecare cuvânt citit îmi atinge sufletul ca un bun prieten.
Plouă mărunt, privesc ceasul, trebuie să merg acasă.
Îmi amintesc de cartea citită la cincisprezece ani, Pânza de păianjen...."Nu-nţelegi că merită să trăieşti pentru ca să vezi cum cad frunzele şi apoi cum cresc mugurii, pentru o zi în care e soare, pentru alta în care plouă?..."
28 martie 2017
-->
Comentarii