Incep sa cred ca nu exista nici un principiu in toate principiile care ne ghideaza existenta....Pana astazi stiam....ca traim o clipa.Dar m-a cuprins dezolarea atunci cand am simtit pe pielea mea cum e sa traiesti multe alte clipe intr-una singura.Am trecut prin agonia secundei, prin extazul momentului, prin fata unor decizii greu de patruns.Clipele noastre sunt ca picatura de fericire de pe frunza veacului...Fericirea,mi-o inchipui ca pe un om sarac, aparent de o modestie nemaivazuta, care este un cersetor in campul destinului.El vine la usa sufletului nostru ,rugandu-ne sa il gazduim pentru o noapte, ca atunci cand incepe iarna sa fie impacat ca s-a incalzit cat pentru tot anotimpul.Noi refuzam, stiind ca un strain este un pericol iminent in unele cazuri, si Fericirea pleaca dezamagita, lasandu-ne in aburii unei teribile dezamagiri ale constiintei noastre.Incerc sa nu ma prabusesc din nou, incerc sa imi recapat vointa, dar ma pierd in marea de idei si apoi in absurditatea unor concluzii atat de simple.Analizandu-mi dorintele, tind sa cred ca sunt constransa de niste norme penibile, vizibile numai de la un nivel.As fi vrut sa nu traiesc cu o constiinta incarcata, sa nu ma nasc in Romania, dar dorintele noastre, ale tuturor..... o pana in bataia vantului, un rau negru pe care se duc , varsandu-se in oceanul uitarii...In sufletul meu isi face simtita intepator prezenta toamna cruda,frunzele framantarii si durerea uitarii isi pun amprenta asupra mintii mele ca si cand totul este lipsit de vlaga in jur.Nu imi pasa de razele suave ale soarelui ce incearca din rasputeri sa imi aline suferinta, nu imi pasa de murmurul de sunete care-mi sparge timpanele, nu imi pasa de nimeni ...si nu imi va pasa niciodata...Doar la suprafata pot arde, inauntru ma topesc si devin din ce in ce mai rece, ca si cand as fi intoarsa invers si legata de o sfoara deasupra celei mai fara de sfarsit prapastii.....O clipa ...si aia muta...un secol ii echivaleaza intensitatile...O oaza intr-un desert a caurui culoare te orbeste...un orb care vine de Nicaieri si se indreapta catre cautarile adevarurilor absolute...Un schiop care isi deplaseaza gandurile pretutindeni , o mama care isi abandoneaza copilul pe marmura rece a unui mormant, un sarac care moare de singuratate, un om fara nimic, unul gol si fara sens in toata povestea....Clipe adunate intr-una.... Clipa fara de sfarsit pluteste pe marginea unui ocean al nedumeririlor sufletesti, al cicatricilor necicatrizate...al ranilor prea adanci sa inceteze a sangera...al oamenilor de pretutindeni, al mintilor bolnave si al izvoarelor neputintei...O noapte adancita in visare, in freamate si gemete de ingeri...O noapte ce ascunde sub negrul ametitor farmecele unei clipe moarte si in zadar...E noapte in care ma sting si cea in care renunt...
-->
Comentarii