17. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #14
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
O duminică cu soare
reuniunilor cu familia, când casa prinde din nou viață
Miroase a plăcinte și a cafea în zori,
Și am simțit cum casa se umple iar de flori,
Căci duminica sfântă o să aducă-n prag
Pe copilașii mei pe care îi strâng cu mare drag.
Se deschide ușa și curtea va răsuna,
De glasuri calde, vii, ce mă vor bucura,
Am pregătit masa, am pus și vin în căni,
Să uităm pentru o zi de riduri și de răni.
Fata îmi zâmbește și băiatul mă strânge,
Iar inima în piept de bucurie-mi plânge,
O, cum rătăceam singur prin zilele de ieri,
Iar astăzi sunt bogat în mii de mângâieri.
O, universul întreg se mută la noi acasă,
Când stăm cu toții strânși în jurul de la masă,
Doar umbra mămichii ne va privi de sus,
Să vadă că iubirea din familie nu s-a apus.
Dar seara va veni și ei vor pleca iar,
Lăsând în urma lor un gust destul de amar,
Septuagenar, eu strâng tacâmurile stins,
Dar fericit că timpul o zi nu m-a învins.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii