O gară și-un timp

[Puiu Gheorghe Răducan]

O gară și-un timpO gară năpraznică alerga bezmetică printr-un timp nemilos pe linia ferată a trenurilor care-și puneau șinele la ochi. Dorea să aibă o discuție cu mama, cu mama ei, despre ceea ce trăim. Cu gura aprinsă de-ascunse dorințe, cobor alene din amintiri pe insula ascunsă în veșnicie.În șoaptele singurătății ochii de fiară lărgiți se aprind, iar dinții se freacă-n zgomote surde.Doamne, timpule, ce fugi! În fuga-ți nebună tremură comoara ascunsă în copite.Tu, gara mea, de ce fugi? Fugi tocmai când amurgul meu cade în visul cu parfum de doliu. Ritmic copitele-ți bat și mușcă, mușcă nărăvaș din pământul meu.În nopțile-mi obosite se aprind vise, iar tu, gară, fugi pe calea ferată a timpului ucigaș.Trist mai răsună vioara din depărtări melancolice, iar luna cu sânii dezveliți umblă pe coridoare fantasmagorice.Dorințele cu ochii uzi dorm rănite în noaptea însetată de pace pe lespezi de zefir. Ascult nemișcat tăcerea care vuiește pe culoarele albastre din sala de așteptare. Haide, iubito, să-mbrăcăm trecutu-n flori de amintiri! Haide în grădina uitată de departe!Of! Gara-mi aleargă pe coloanele timpului nebun! Învinsă, suferința-n val de amăgiri crude privește soarele mic cât un punct care revarsă lumină și căldură.Visele de ieri s-au urcat pe singurătăți de munți cu chelie unde refugiile-mi sunt tăcute și ele în adâncimi de brazi.Mai cântă privighetoarea-n ochi de fântână, iar tu, gară-mi alergi pe coridoarele trenului de timp!Văd depărtarea!Ce aproape este!Sirena-n scorburi de apă îmi plânge a veții ursită și ridică spre stele valuri de drum.Am să-ți plantez grădini pe sâni și-apoi mă voi odihni pe umărul muntelui rece!13092017 – Rm. Vâlcea

[Lenuş Lungu]

Felicitări!

[ovidiu dinica]

felicitari Puiule

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]