Păşesc acum agale peste nisipul ud,
Ascult cum plânge valul sub pătura de nor,
Cum bate vânt sihastru prin stufărişul crud,
Iar, albii pescăruşi ca-n dans plutesc în zbor.
În liniştea din noapte văd tremurând o stea,
În ochii ei de dor cu străluciri divine
S-aprinde, se aprinde, s-apropie ar vrea,
Mă-ntreb de ar ajunge, poate sta cu mine?
M-aşez pe iarba moale, să vadă c-o aştept
Şi-n cioburi de lumină alunecă-n neant
Cerându-şi parcă voie de la Cel Înţelept,
Ce îi aprobă zborul, ştiindu-l azilant.
În zborul lin de astru, focul mă îngheaţă
În ochii reci, căprui, lumina-i străluceşte,
Vine lângă mine, s-aşază în verdeaţă
Şi-n nerostirea lui citesc că mă iubeşte.
În semn de preaiubire îmi prinde-n păr o stea,
Din fir de lună plină, un văl îmi dă în dar,
Să fiu ce mai frumoasă, aşa cum îşi dorea,
Să nu mă părăsească al sufletului har.
Iar se ridică-n ceruri, aşa cum a venit,
Lăsând în locul lui, doar lacrimi şi cenuşă,
Uşor s-a stins în noapte, ascuns iar în zenit,
Apoi, Raiul s-a ‘nchis, cu lacăte la uşă.
-->
Comentarii