Ce bine îi stă lui George cu copilul în braţe! Are o privire caldă, învăluitoare. Este asta o privire de frate mai mare? Mai degrabă cred că e un amestec de sentimente de frate şi o atitudine oarecum paternă. Ioana şi-a luat cumnăţelul în braţe. Adam râdea prinzând-o de bluză. L-a luat şi pe George şi au plecat amândoi, cu ruda lor, la plimbare, prin curte şi s-au oprit lângă piscină. Mi-am scos jurnalul din "mapa de supravieţuire" şi încerc să mai aştern câte ceva din întâmplările zilei. M-a sunat Mihai şi m-a întrebat o ciudăţenie:
-Dalia, eşti de acord să renunţăm la apartamentul din oraş?
Am rămas o clipă buimacă...nu ştiam ce se întâmplase...
-Cum adică să renunţăm? Şi de ce, nu mai avem bani?
-Nu de bani e vorba.
Fără să spun nimic mi-am zis în gând:"trecutul intervine în viaţa noastră mai des decât viitorul!"
-Pentru a-l avea legal pe fiul nostru intenţionez să dau la schimb apartamentul. Costel primeşte apartamentul în schimbul contestării paternităţii. S-ar putea şi altfel dar ar lua foarte mult timp.
-Nici să nu te gîndeşti că nu aş fi de acord. Nu precupeţi absolut nimic. Te rog!
-Vin acasă şi mergem la un notar sau doreşti să închei tu,
această "tranzacţie"?
-Vino, te aştept!
Am mari emoţii. Nu puteam să-mi închipui cât de multe probleme pot apare. La poartă sună cineva. Mă apropii şi văd o femeie frumoasă, tânară, cu nişte degete fine, care mă privea insistent:
-Bună ziua, ce doriţi?
-De la gaze, doresc să "citesc" consumul.
-Poftiţi! îi zic eu şi îi deschid poarta. O urmez şi văd în faţa mea, "defilând", o siluetă superbă, ca de manechin.
Fata îşi scoate caietul, "citeşte" indexul şi mă priveşte din nou, atent, poate provocator...Privirea asta îmi spunea ceva, îmi spunea că ...parcă aş şti-o de undeva. Am condus-o la poartă dar gândul la ea nu-mi dădea pace. Intru pe calculatorul lui Mihai să-mi verific "poşta" şi, în acele momente, în faţa monitorului, am avut o revelaţie. Ochii şi ţinuta erau aceleaşi cu ale unei femei dintr-o fotografie de pe net. Intru, o caut şi chiar o găsesc. În timp ce mă uitam la ea am zărit pe un scaun darurile pentru naşi.
Închid uşa şi mă "strecor" în şalvarii vaporoşi ai naşei, îmi scot sutienul şi "completez" ţinuta cu bluza.Oglinda mare şi clară mă făcea chiar să mă plac. Îmi spun zâmbind provocator:
-Asta-i costumaţie de harem...
Aud vocile copiilor şi ies rapid din reţea. După ce mi-am
scos "recuzita" am coborât. A venit şi Mihai. Am plecat împreună la notar şi i-am făcut o procură pentru a putea dispune de apartamentul ...acela.
-Te rog, nu te supăra, mai am ceva treabă în oraş şi sunt urgenţe.
Mi-a oprit un taxi şi am plecat acasă. George şi Ioana se jucau cu Adam. Am urcat şi am strâns cadourile pentru naşi. Într-unul din şifoniere, încercând să aşez darurile, am dat de o rochie superbă, cu o culoare aproape de mov. Era un fel de rochie de mireasă cu o tăietură îndrăzneaţă la bust, o diagonală ce-mi arăta suficient de mult sânii, continuând cu o breteluţă, numai, ce se ridica discret, pe umărul drept. Lângă ea, o pălărie stil florentin, cu panglici mov şi cu o voaletă discretă. Am pus cadourile în alt şifonier şi am "ignorat" surpriza. Când s-a întors Mihai, am mâncat în patru. Mai sunt numai două zile până la botez.
Dimineaţa.
Adam a avut colici. Mihai, îngrijorat, mi-a sugerat că ar fi bun un ceai de chimen. El a plecat la treburile lui iar eu, împreună cu Ioana, ne-am scăldat în piscină. A fost surprinsă şi încântată de tatuajul meu cu spaţiul şi timpul. Nu i-am dat detalii. M-a sunat Mihai şi m-a rugat să vin la ora douăsprezece la primărie pentru noul certificat de naştere al lui Adam. Când a semnat de ridicarea lui era entuziasmat. O venă de pe tâmplă era mai umflată iar în ochi se zbăteau doua lacrimi.
-Să ne trăiască, iubito!
-Să ne trăiască, dragule!
Am plecat: eu acasă, el în oraş. Mihai şi-a luat o săptămână de concediu şi, a doua zi, speram să facem "un patru plus unu" la munte. Mă gândeam la Lavinia.
"De acum are "cale liberă", Costel era un bărbat liber, avea şi casă..."
Mă încercau sentimente contradictorii. A fost atâţia ani soţul meu...Am ieşit în grădină să ud gazonul. Privesc casa şi rămân pe gânduri. Uneori nici nu-mi vine să cred cât şi cum s-a schimbat viaţa mea. Mihai a venit pe seară cu doua buchete uriaşe de flori şi două cutii mari de carton colorat:
-Pe femei să nu le loveşti nici măcar cu o floare, zice
un proverb, doar cu câte un cadou din când în când...
Şi eu şi Ioana l-am asaltat, ne-am răsfăţat, l-am rugat, l-am pupat. S-a lăsat cu greu, pentru că îi plăcea jocul. În cele din urmă am primit cadourile şi din cele două cutii s-au ivit doua "vestuţe" ciudate pe care le-am îmbrăcat cu greu. Acele "producţii" erau plăcute la purtat şi erau confecţionate din fulgi de pasăre marină. La suprafaţă părea o blană scurtă din fulgi dar la interior aveau un material plăcut la purtat. Nu eram foarte încântate dar el ne-a îndemnat să ne privim în oglindă: arătam ca două păsări în zbor.
Autor gongu Viorel, Mogoşoaia
-->
Comentarii