Plutesc pe rîu - pe pînza-i plană.
Pe păduri vineţi de cristal,
În urmă-mi noaptea dumbrăvană,
Nainte-mi domul cel regal.
Căci pe o insulă ferice
Se-nalţă cupola de bronz,
A lui coloane nalt-antice.
Sub norii nopţii mari şi blonzi.
Mă urc pe scări, intru-năuntru
Tăcere - de-aud al meu pas,
se nalţ-frumoase, lucesc mâdre
Chipuri de sfinţi p-iconostas.
Şi-n turla mare doar străluce
Un singur sâmbure de foc
Ce luminează sub o cruce
Şi nişte umbre-n orice loc.
Şi numai sus, din cor, apasă
Un cîntec trist, prin stâlpii reci,
Ca o cerşire tânguioasă
Pentru repausul de veci.
din vol. Mihai Eminescu - Poeme necunoscute, ed. Casa Radio, Bucureşti, 2003, pag. 13
-->
Comentarii
Inconfundabilul Eminescu, multumim pentru postare.
Mult iubitul nostru Eminescu! Frumos la suflet, la trup cu minte sclipitoare, geniu neintrecut! Minunata poezie, ca toate scrierile sale