O VACANŢĂ RATATĂ
Personje:
Vintilă Ionescu, patron bogat, neimplicat,
Amalia Ionescu, soţia lui Vintilă, de asemenea,
Ticu Ionescu, fiul lor, necăsătorit, activ, mai mult decât s-ar fi cuvenit,
Alexandru Murgoci, prietenul lui Ticu, figurant,
Natalia, iubita lui Alexandru, o docilă încasatoare,
Teo Nestor , bolnav incurabil, prea sedat,
Lizica, în vizită, venită din vestul ţării, încă virgină.
Mă bucuram mult deoarece oamenii îmi erau necunoscuţi, nu m-ar fi agasat cu poveşti arhicunoscute şi cu lamentări privind viitorul tineretului de astăzi, ca şi cum am fi avut nevoie de ei pentru a supravieţui. Bătrâni senili şi trufaşi! Aranjamentul îmi părea bun, veneam între persoane ce nu cunoşteau nimic din mica mea dramă, aceasta dacă ruperea prieteniei cu băiatul acela drăguţ… cum îl chema? N-are importanţă!... Voia, insistent, să se culce cu mine, iar eu ezitam, sunt virgină! El nu-mi părea destul de merituos pentru un asemenea demers, prea răbdător şi fără îndrăzneală! Nici nu ştiu cum ar fi trebuit să fie scena aceea enervantă, dar se va termina, probabil, altfel decât visam în nopţile cu insomnie, dar… Odată cu sfârşitul vacanţei mă voi întoarce acasă femeie, aşa mi-am promis şi mă ţin de cuvânt, uneori! Se va găsi cineva… A devenit foarte incomodă fecioria!
Chiar Vintilă, prietenul din copilărie al tatei m-a adus de la gară la casa lui din staţiunea plină de vile şi m-a prezentat celor de acolo, mai puţin domnului Nestor. La acea oră, am aflat mai târziu, se recupera după tratament, avea cancer în fază terminală.
Amalia, soţia actuală a patronului, n-am aflat niciodată dacă era a treia sau a patra lui nevastă, a fost drăguţă cu mine. S-a convins că nu sunt genul lui Vintilă. El prefera numai grase, asemănătoare ei, iar eu, slăbănoagă cum eram, puteam fi omisă uşor dintre cei prezenţi. A chemat o fată plinuţă, ea mi-a arătat camera şi m-a ajutat la bagaje. Şi ea a fost amabilă, nu-i puteam fi concurentă, bănuiam că era preferata şefului…
Ticu Ionescu, băiatul lor, urma să împrospăteze prietenia mai veche cu mine, şi, eventual, să se considere pretendent la o logodnă lungă. Avea cu cinci ani mai mult şi studia la două facultăţi particulare. Când aveam treisprezece ani a venit la noi, în vestul ţării, atunci m-am îndrăgostit de el. Este o poveste ce dura de şase ani, dar era doar povestea mea! Lui îi acordasem toate zilele, speranţele, trăirile nemărturisite şi chiar masturbările mele.
Alexandru Murgoci şi Natalia, iubita lui, erau prietenii lui Ticu, şi dormeau în aceeaşi cameră, chiar vecină cu a mea.
Problema lui Alexandru era coniacul Napoleon, am constatat în aceeaşi seară, când Ticu şi Natalia l-au cărat beat în camera lor, unde a adormit imediat. Cei doi au rămas împreună încă două ore. Nu aveam nicio îndoială, se înţelegeau foarte bine…
Mă ghemuisem în patul larg şi dârdâiam sub plapoma groasă, era frigul disperării, al viselor din ultimii ani distruse de orgasmele Nataliei. Ticu rămăsese acelaşi Făt Frumos, cu plete castanii pe umeri şi ochi strălucitori, îmi producea aceleaşi spasme ce le aveam când mă gândeam la el. Şase ani de dragoste distruşi în două ore! Sau, poate nu, depărtarea şi, cu certitudine, virginitatea îl vor făcut profitorul oricărei situaţii, aşa cum ar fi făcut oricare bărbat. Dacă ar fi refuzat-o pe Natalia… În casa aceea mare mă aflam doar eu, o singura partidă convenabilă şi nu eram disponibilă, eram virgină! Dar nu pentru mult timp, chiar mâine… De ce nu acum? Nu, nu se mai putea, se epuizase şi buna cuviinţă mă obliga să-i menajez orgoliul. Bărbaţii, am citit undeva, sunt foarte buni dimineaţa! Cred că atunci ar fi fost momentul.
M-am trezit târziu, numai atunci când Amalia a intrat în cameră:
- Te aşteaptă tineretul, drăguţa mea, nici n-ai mâncat şi vor să te ducă la Schit.
- Sunt prea tânără şi sunt…
- Nu te speria, Schitul lui Negoiţă este doar o destinaţie, un capăt de drumeţie prin pădure. Ticu, Alex şi Nat îşi beau cafeaua…
Cărarea pornea chiar de lângă vila lor urcând pieptiş prin pădure. Mergeam încet, trăgându-ne unul pe altul, sprijinindu-ne reciproc, aşa cum făceau orăşenii neobişnuiţi cu muntele. Ne odihneam deseori pe bolovani sau trunchiuri doborâte de furtună. Ticu mă ţinea familiar de talie sau de după umeri, cu gesturi naturale şi sigure. Nu ştiam dacă greutatea drumului sau bucuria de a fi îmbrăţişată mă lăsau fără aer… Rămăsesem aceeaşi îndrăgostită.
Pentru o clipă m-am văzut întinsă pe iarbă, ascunsă de tufişuri şi iubindu-mă cu Ticu… aşa cum ar face-o toate femeile. Puteam face un dar pădurii, fecioria mea. O clipă m-am speriat, dar speram ca el să fie destul de îndrăzneţ, îmi promiteam să-mi refuz alintul femelei puritane ce-şi respinge, aparent, masculul şi să trec, în sfârşit şi pentru totdeauna, peste această stupidă piedică naturală şi discriminatorie.
Poiana începea să fie cotropită de pădure oferind locuri ascunse; Alex şi Nataliţa au dispărut între boscheţi:
- Să nu ne căutaţi o oră, strigă băiatul. Chicotul fetei se auzi distinct, alintat, excitat.
Foarte repede Ticu m-a cotropit, îmbrăţişarea deveni anestezie totală, plăcerea mă cuprindea odată cu sărutările, eram conştientă doar de catifelarea buzelor lipite pe gâtul asudat, apoi pe sânii dezgoliţi, cu sfârcurile ţanţoşe înţepând cerul… Şi degetele scormonind ascunzişurile. Mirosea plăcut a lavandă sau a flori de câmp.
- Ai protecţie, unde o ţii, în buzunarul blugilor?
- Nu înţeleg?...
- Adică nu eşti pregătită, n-ai luat ce-ţi trebui pentru un sex curat şi sigur? Nu credeam că eşti chiar aşa de toantă! Alex, mai ai un prezervativ? Fufa asta nu s-a preocupat!... Nu ştiu din ce motiv răspândea, acum, un miros acru, de transpiraţie învechită.
A plecat să obţină obiectul. Îmi venea să vomit, acest bădăran încrezut urma să se bucure de dreptul seniorilor, eram doar o parteneră căreia superbul bărbat îi făcea onoarea plimbării prin paradis. Mi-am dat seama că alergam pe cărare, către casă, abia când făcusem un sfert din drum. L-am auzit strigând în urma mea:
- Şi eu ce fac acum, nenorocito!
La sfârşitul mesei m-a tras deoparte şi, zâmbind pentru ceilalţi, a şuierat:
- Îmi vei plăti, n-ai să-mi scapi! Norocul tău a fost Nataliţa, a înţeles!...
Domnul Nestor, întremat de tratamentul luat dimineaţa, era la masă cu noi, rezervat şi discret. Nu credeam că boala i-a schimbat manierele, aşa fusese întotdeauna. Fiind vecinul meu aveam alături o persoană atentă la tot ceea ce făceam, fiind mereu gata să mă ajute cu nimicuri. Zâmbea plăcut şi ochii scânteietori dovedeau că mă place. Mă simţeam bine şi i-am mulţumit atingându-l fără intenţie evidentă, oprindu-l cu strângerea mâinii mai mult decât era necesar şi, mă miram, începea să-mi placă jocul. Un gând se ivi jucăuş, putea fi el… Intensitate privirii mele l-a uimit o clipă, mirarea a apărut, evident, nedisimulată; braţul meu, după umeri, l-a fixat doar atâta timp cât i-am şoptit la ureche: „de ce nu?”
Odihna de după masă a liniştit casa. Am intrat în camera domnului Nestor, aştepta, îmi făcuse loc pe o jumătate a patului. Goliciunea nu m-a oripilat, îmi plăcea bucuria din privirile lui, admiraţia îi scânteia în ochi, privind trupul gol devenea fericit, justifica dezbrăcarea… Întinsă, sub cearceaful subţire, lipită de trupul ce îi ardea, simţeam năvala dorinţei, neaşteptată şi netrăită vreodată. Sărutările păreau răcoarea adusă de adierea vântului într-o zi toridă, isca tremurul trupului ce aştepta. Nu se întâmpla nimic, nimic din ceea ce aşteptam amândoi.
- Durerile se liniştesc numai cu calmante puternice, ele sunt cauza…
- A fost plăcut, eu sunt, încă, virgină şi, altfel, m-ai fi rănit. Chiar sunt încântată, voi păstra amintirea pură a momentului acesta.
La cină i-am informat:
- Mâine plec acasă. Argumentările lor au fost zadarnice, nu am renunţat.
Întoarsă în cameră am încuiat uşa şi am pus un scaun sub clanţă; ferestrele închise etanş făceau aerul înăbuşitor. Era preferabil unui viol.
Odată cu plecarea mea şi domnul Nestor a fost internat la un spital unde se îngrijeau bolnavi în stare gravă. Nu s-a mai întors niciodată la vila domnului Vintilă Ionescu, Nici eu. Taxiul se apropia de gară şi am înţeles că vacanţa se sfârşise… o vacanţă ratată!
Din Ploieşti Vest mituind un conductor am obţinut o cuşetă, vagonul de dormit era aproape gol chiar dacă era un tren de noapte. Apusul soarelui l-am surprins la Câmpina, încântător, cu razele soarelui răzbătând prin norii zdrenţuiţi, aruncând cu raze transparente.
- Îţi pace cum apune soarele? Pe mine mă întristează, urmează o noapte chinuitoare!
Priveam tinerelul ce se lamenta şi am zâmbit. Nu părea fals, dar ridicol, sigur. Înalt şi slab avea o privire îndârjită, ochii negrii străluceau. Îmi plăcea mult intensitatea lor.
- Cine sau ce te chinuieşte noaptea? Fantomele, spiritele morţilor, amintirile iubitelor?
- Nimic din acestea… În fantome şi spirite rătăcitoare nu cred. Acum întocmesc scenariul cuceririi tale şi sunt convins că este bun. Gândul că timiditate mă va împiedică să-l fac real este un dezastru! Totul e bine şi frumos până la confruntare, aşa mi s-a întâmplat cu toate... şi eu vreau să te cotropesc pentru noaptea acesta!
Nu glumea, chiar mă dorea, am distins tremurul uşor din voce şi febrilitatea mâinilor ce nu-şi găseau locul.
- E o intenţie… să zicem normală şi nu văd ce putea te-ar opri! Eu nu! Ai prezervative?
Nu s-a înroşit, nici nu s-a îngălbenit, faţa i-a devenit negricioasă şi transpiraţia îi apăru la rădăcina părului de pe frunte. Am înţeles că-i lipseau, nu se aştepta la o izbândă.
- Până la urmă nu contează, merită riscul.
L-am luat de mână şi am intrat în cuşeta mea. Conductorul tocmai trecea pe culoar.
- Unde mai opreşte trenul acesta, domnule?
- La Sinaia, domnişoară, peste patruzeci şi cinci de minute.
- Avem destul timp… De fapt nu ne poate deranja nimeni!
Întins pe patul de jos, gol, băiatul se străduia să acopere bărbăţia erectă.
- Nu te sfii, sper că ai mai cunoscut destule… Câte iubite ţi s-au dăruit?
- Multe, dar vorbim…
- Eu voi conduce, i-am spus.
Păream anesteziată, m-am dezbrăcat foarte natural, mi se părea un iubit bine cunoscut cu care repetam gesturi intrate în rutină. O uşoară emoţie genera nerăbdarea bucuriei ce ar fi trebuit să urmeze. M-am trezit doar când durerea s-a impus cu un geamăt; iar suferinţa lui a părut orgasm, şi chiar a fost. Eram uimită doar de faptul că nu mă simţeam diferită de cea care fusesem mai înainte, femeia din mine apăruse firesc, fusesem aceeaşi de multă vreme. Psihicul guvernase la fel ambele stări fizice.
- Nu-i nimic, vom relua, l-am liniştit împăciuitoare, fără să ştiu de unde veneau cuvintele, eu doar le spuneam.
N-am înţeles pasiunea multora pentru sex, nu mi-a adus nimic încântător, chiar dacă toată noaptea activitatea noastră s-ar fi cerut răsplătită cu ceva mai important. Citisem undeva că vor trece câteva luni…
La despărţire, pe peronul gării, înainte de a mă îmbrăţişa cu mama care, prevenită, era acolo şi mă aştepta, ne-am sărutat.
- Să ştii, i-am şoptit la ureche, şi pentru mine a fost prima dată.
Decembrie 2013
-->
Comentarii
Mulţumesc celor care au comentat postarea! Regret că nu ştiu cum se procedează pentru a răspunde fiecăruia în parte.
Dificil să te îmbraci cu sufletul unei femei, bărbat fiind!...
Aproape că ați reușit. Aproape...
Inedit text și pe alocuri chiar interesant.
Ei, eu, femeia din mine, rebela, nonconformista n-aş numio "ratată" această vacanţă... Gustul povestiriii a stârnit fiori în mine, acum după o nedorită pauză pandemică... Pauză de orice poate fi feminin în femei, de orice poate fi erotic în oamnei...
Mi-a plăcut dle. Râmniceanu, mi-a plăcut chiar în măsura de a o propune pentru selecţionare în revista Taifas literar.
Lecturat cu drag!
Încă din faza incipientă voiam să concluzionez că ideea povestirii este simplă, repetitivă, și să vă felicit totuși pentru felul în care v-ați expus aceste idei, pentru că mă forțau să continui citirea textului. Am fost pe urmă surprins de întorsătura bruscă a situației simpliste în-truna dinamică. Nu m-am așteptat nici la bădărănia celui cu care protagonista ieșise în pădure, și nici să i se dăruiască ulterior celui ce trecea prin faza terminală. Finalul mi s-a părut un pic forțat, neșlefuit. Oricum, m-a bucurat popasul! Felicitări!