16. (poezie, cyberpoem)
~ ciclu cenușa veacurilor lungi ~
însemnări lirice pentru ultimii păstrători ai luminii din lindon
Motto: „timpul este un fluviu leneș care ne înconjoară dar nu reușește să ne tragă în adâncurile lui nuanțate, stăm pe terasele de piatră și privim cum stelele își schimbă poziția pe bolta obosită a nopții.”
întoarcerea verii de ieri
pentru frăția care s-a frânt la cascade
corabia de lemn alb se desprinde încet de la malul vechi
purtătorii de inele pășesc pe puntea de argint în zori
lumina unui apus marin perfect îmbracă apa din limanuri
imaginile calde și crepusculare ne mângâie fețele obosite
trecem dincolo de linia strâmtă a orizontului muritor
marea cea mare se deschide ca o poartă sacră de lumină
nu mai există durere și nici sulițe de fier pe pământ
fiecare val poartă o melodie veche despre eliberare
frăția care s-a frânt la cascade se reunește în spirit
purtăm în ochi reflexia unei veri eterne și curate
linia țărmului dispare treptat în cețurile serii gri
aceasta este marea călătorie spre tărâmul fără de moarte
culorile calde ale cerului se oglindesc în apa liniștită
pânzele mari prind o suflare blândă dinspre miazănoapte
corabia plutește fără zgomot spre vestul îndepărtat
lăsăm în urmă piatra și toate războaiele sângeroase
privim înapoi spre pământul de mijloc ce se micșorează
unde regii noi își clădesc imperiile de piatră albă
dar drumul nostru este scris pe hărți nevăzute de oameni
pășim pe o cărare de cristal construită de gândul zeilor
apusul marin are nuanțe de chihlimbar și de aur curat
fiecare clipă ne duce mai aproape de casa noastră veche
o vară de ieri care se întoarce în inimi pentru totdeauna
purtătorii de povară simt cum rănile se vindecă complet
elrond și galadriel privesc zarea cu o pace profundă
iar frodo zâmbește în sfârșit sub lumina stelei de seară
călătoria narativă se încheie pe o apă de opal strălucitor
cerul se unește cu marea într-o îmbrățișare de argint pur
nu mai există umbră și nici frică în acest spațiu cosmic
corabia devine o simplă sclipire pe linia orizontului mare
trecem dincolo de cercul lumii și de legile ei stricte
imaginile crepusculare devin tot mai clare și mai vii
auzi un cântec de elfi venind de pe malurile sfinte
acolo unde copacii nu își scutură niciodată frunzele
aurul și argintul se amestecă într-o lumină perfectă
purtăm sarea pe buze ca pe un ultim salut al pământului
dar spiritul nostru s-a eliberat de sub povara timpului
corabia de lemn alb a găsit calea pierdută spre casă
istoria devine un vis frumos ce se dizolvă în zori
lăsăm regenții să cârmuiască cetățile goale de piatră
în timp ce noi ne scufundăm în eternitatea albă din vest
orizontul se luminează cu o splendoare ce nu poate fi descrisă
ultimii purtători de inele au trecut dincolo de valul de ceață
rămâne doar o tăcere binecuvântată peste marea cea mare
pășim pe pământul făgăduinței unde totul este neschimbat
grădinile din valinor ne primesc sub bolți de lumină pură
reconcilierea cu trecutul este deplină și vindecătoare
fiecare detaliu al călătoriei noastre capătă un sens sfânt
frăția s-a frânt la cascade dar amintirea ei rămâne vie
corabia s-a oprit la cheiul de marmură al lumii noi
nu mai există noapte ci doar o dimineață eternă și caldă
purtăm în suflet întoarcerea verii de ieri pe pământ
istoria miniseriei se închide în acest punct de lumină
apusul perfect a lăsat loc unui răsărit ce nu mai apune
corabia s-a topit în strălucirea tărâmului îndepărtat
rămâne doar cântecul mării păstrat în scoici de argint
ne luăm rămas bun de la umbrele veacului al treilea obosit
lăsăm lumea oamenilor să își urmeze destinul ei de fier
pășim în tăcere pe cărările pline de flori de mirt alb
unde timpul nu mai are nicio putere asupra chipurilor noastre
cercul deschis în primul poem s-a închis perfect acum
o vară de ieri transformată în realitate eternă pentru noi
purtăm în palme pacea pe care am căutat-o atâtea secole grele
corabia a ajuns la destinație și porțile se închid încet
lăsând în urmă doar o dâre lungă de argint pe apa mării
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii
„Întoarcerea verii de ieri” este o elegie luminoasă despre despărțire, vindecare și trecerea dincolo de durere, împltind imagini marine cu ecouri din universul lui Tolkien. Poemul transformă frângerea Frăției într-o călătorie simbolică spre pace , iar finalul lasă impresia unei veri eterne regăsite după o lungă rătăcire...