Pe 9 Mai 1877, România şi-a proclamat Independenţa. Niciun stat nu a recunoscut, într-o primă fază Independenţa României faţă de Imperiul Otoman. Armata Romană a fost elementul de bază atunci, în 1877, ca, de altfel, în toate momentele importante ale istoriei noastre. Victoriile obţinute de Armata Romană şi Armata Rusă împotriva Armatei Turce au consolidat Independenţa României. Înainte de a pleca pe front, mulţi soldaţi români, au trecut pe la horile organizate în sate în acele vremuri, de Rusalii.
Obiceiul Căluşului cuprinde astăzi aspecte ale credinţei în existenţa Rusaliilor (spirite rele feminine) şi ale cultului unui străvechi zeu cabalin, acest fapt reieşind din numele obiceiului: Căluş, Căluşari, Căluţ sau Călucean. Unele piese poarta şi ele denumiri adecvate cum ar fi căluş sau cal, dansul prorpiu-zis imitând şi el, de altfel, tropăiturile acestui animal. Totdata, este şi un prilej de venerare a strămoşilor, sâmbăta de dinaintea Rusaliilor fiind cunoscută şi sub denumirea de Moşii de vară. Ceremonialul Căluşului este complex şi ascunde taine care cu greu mai pot fi desluşite în zilele noastre.
În sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, sau chiar de Rusalii, dis-de-dimineaţă, Căluşarii, însoţiţi de lăutari, se duc într-un loc tainic din moşia satului. Se îmbracă în straie obişnuite, dar au cu ei şi costumele şi beţele specifice, cu excepţia, „Mutului" care este personificarea Căluşului (al zeului cal şi protector al căilor). Vătaful duce şi o prăjină de 4-5 metri, o năframă albă, panglici, aţă roşie din care se va face steagul Căluşarilor. La taina cea mare a naşterii Căluşului (Legatul Căluşului) nu asistă decât Căluşarii, lăutarii finnd îndepărtaţi de locul respectiv. Este momentul când se face ciocul Căluşului dintr-un lemn răsucit sau cioplit, în formă unui cap şi gât de cal. Acesta se îmbracă într-o piele de iepure în care se pun diferite plante de leac, dar şi nişte aţe cu măsură Căluşarilor. Aceştia depun jurământul de credinţă şi sunt iniţiaţi în noul rol prin săritul peste Căluş. Ei se salută zicând, „Hălăi să!" sau nechează precum caii, mestecă usturoi pentru a fi protejaţi împotriva spiritelor rele şi mai ales a bolilor lăsate de hidoasele babe Rusalii.
Ceata se deplasează pe la casele oamenilor şi începe un dans fascinant, care imită mişcările calului. Pe parcursul dansului, ciocul este purtat în traistă sau în braţe numai de către, „Mut" sau Vătaf. Spectatorii nu îl pot privi decât pentru câteva momente în care li se arată capul scos din traistă.
Principalul protagonist al spectacolului este Mutul, care face tot felul de giumbuşlucuri, merge în mâini, executa diferite acrobaţii, nu ascultă de vătaf, îi pedepseşte simbolic pe cei care nu dansează bine, glumeşte cu cei din public. Căluşarii colindă în acest mod tot satul până la apusul soarelui.
În unele zone, obiceiul se sfârşeşte marţea, când are loc spargerea Căluşului. Căluşarii se duc apoi şi îngroapă coicul într-un loc ascuns şi abia peste un an îl mai scot la lumină, cu ocazia unui nou legământ.
Deşi iniţial s-a crezut că originea obiceiului se afla în dansurile militare romane, ulterior specialiştii au căzut de acord că este vorba de un obicei de origine traco-getică.
Căluşarii (bărbaţii cei mai agili şi mai puternici din sat) au un rol important în cadrul comunităţii. Ei reiau în mod simbolic viaţa zeului cabalin şi săvârşesc rituri de vindecare a persoanelor îmbolnăvite de Rusalii şi de alungare a spiritelor rele.
-->
Comentarii
Vezi mai multe video din evenimente
Prestaţia rituală a căluşarilor
sursa: ro.wikipedia
Pentru a asigura protecţia întregii comunităţi, căluşarii jucau în tot satul, pe muzica lăutarilor plătiţi de ei.
Dansurile erau reiterate zilnic, pe perioada Rusaliilor, adică atâta timp cât există pericolul ca oamenii să fie agresaţi de Iele.
Jocul lor se desfăşura între răsăritul şi apusul soarelui. După acest moment, respectiv răsăritul şi apusul soarelui, dansul devenea periculos pentru ei, întrucât nu mai beneficiau de lumina protectoare a astrului solar, de forţa acestuia de a ţine la distanţă Ielele. Jocurile lor alungau Ielele, împiedicându-le să se aproprie de oameni. Totodată, pentru ai feri de boli, în speţă de luatul din căluş, căluşarii împărţeau sătenilor usturoi şi pelin. Oamenii le ţineau asupra lor, la brâu, sau le mestecau, unii ungeau ferestrele şi uşile cu usturoi în combinaţie cu pelin în acelaşi scop profilactic.
Un alt mod de apărare împotriva „Sfintelor erea ca sătenii să joace alături de căluşari sau îşi dădeau copiii să fie purtaţi în braţe şi jucaţi de aceştia. Căluşarii apărau comunitatea şi, totodată, se apărau pe ei, prin folosirea unor, arme, cu puteri magice: bâte, săbii din lemn şi chiar prin zgomotul pintenilor şi zurgalăilor de la opinci”.
Căluşul ca ritual
sursa: ro.wikipedia
Căluşul se performa în virtutea credinţei, în eficacitatea lui magică: profilactică şi apotropaică, vindecătoare a bolii numită luat din căluş, fertilizatoare şi fecundătoare.
Numărul impar al căluşarilor, ca şi cea mai mare parte a actelor performate de aceştia se leagă de credinţă în existenţa şi prezenţa pe pământ, între Sodorul Rusaliilor şi Rusalii, a Rusaliilor, fiinţe supranaturale, deosebit de agresive şi periculoase pentru oameni cât şi pentru animale, deoarece ele nu acţionează în mod individual ci în grup. De aici constituirea căluşarilor în ceată, ei fiind nedespărţiţi pe toată perioada Rusaliilor.
Căluşarii trebuiau să-i apere pe oameni de Iele, pentru ca aceştia să nu se îmbolnăvească, şi, în acelaşi timp să-i vindece atunci când, încălcând interdicţia de a lucra în perioada Rusaliilor, ereau luaţi din căluş.
Numărul impar al calusarilor corespundea celui al grupului Rusaliilor, numai acţionând în grup, dar într-un grup egal cu numărul impar al Ielelor, căluşarii puteau ţine piept atacului acestora şi le puteau domina, dacă sunt cu soţ, ei nu mai pot vindeca bolnavul.
Din tainele căluşului
sursa: ro.wikipedia
Căluşul în formele lui atestate în ultimele secole, se practică şi este cunoscut ca cel mai reprezentativ obicei, cel mai impresionant spectacol şi una dintre cele mai impresionante şi valoroase creaţii populare romaneşti.
Este cea mai importantă manifestare folclorica din cadrul obiceiurilor de Rusalii. Ritualul îndeplinit de ceata căluşarilor traduce o necesitate omenească, oferă simbolic explicaţii coerente la anumite aspecte ale vieţii individuale şi sociale.
Obiceiul căluşarilor are un rol esenţial în desfăşurarea normală a vieţii din comunitate. El sustrage şi protejează comunitatea împotriva agresiunii Ielelor, făcând din acestea o ameninţare transcendentă şi întotdeauna prezentă care pretinde să fie domolită prin rituri corespunzătoare.
În Săptămâna Rusaliilor oamenii nu au voie să lucreze la câmp sau cu animale; sunt interzise spălatul, făcutul curăţeniei, cusutul, sacrificatul păsărilor, urcatul în copac sau de a pătrunde şi poposi, în timpul nopţii, pe teritoriul Ielelor (păduri, câmpuri, grote, pe malul apelor). Nerespectand aceste interdicţii impuse de Iele oamenii sunt, luaţi din căluş.
Căluşarii prin jocul lor apără comunitatea şi atunci când este nevoie să vindece şi să repare relele pricinuite oamenilor de forţa nefastă a Ielelor. În unele zone în timpul ritualului de vindecare a celor luaţi din căluş, alături de căluşari jucau şi un număr egal cu al lor, de femei numite crăiţe sau căluşeriţe, ele erau nevestele şi în acelaşi timp ajutoarele lor.