O, palidă icoană a vieții-mi fără capăt!
O dureroasă rană a sufletului mort,
Ce sapă-n unde grele și-amețitoare-n treacăt,
În cugetări depline și-n inimă o port.
Tu stai în calea căii și stai în fața morții,
Cu mila ta, călăii, îi cruți și îi dai sorții,
Iar soarta, cum se știe, pe drum pribeag purcede
Și-a sorții pribegie, amară e, se vede!
O, palidă icoană, dă vieții mele har!
Să prind pe firul ei blestemul și să-l surp
În adȃncimi de-abis. În pȃntec scump vlăstar
și c-o lumină nouă păcatul să-l curm.
Urfet Șachir
Șipotele, 17.05.1980
-->
Comentarii