Am încetat demult a mă privi-n oglinzi din jurul meu.
Am constatat într-un suspin, târziu, că mă-nșelam mereu.
Pe unele, izbindu-le de ziduri, hohotind, le-am aruncat,
Spărgându-se în cioburi ce-au devenit nisip.
Cântându-le prohodul, puțin dezacordat, adânc le-am îngropat,
Dar n-am îngenuncheat, spunându-le doar R. I. P.!
Am mers apoi să mă privesc în singura oglindă
Ce nu știe-a minți. E așezată luminând în tindă
Ochiul frunții, plimbându-mă-n palate străjuite
De îngerii în albe haine, ca nu cumva să intre furii
În inima în care cu blândețe, un copil în straie aurite
Îmi zâmbește, să-mi alunge-n depărtări toți nourii.
Uitându-mă la strălucirea-i ce o poartă în ochiul șlefuit,
Mă-nseninez deodată și-aud un murmur ori un gând șoptit,
Ce-mi bate-n poartă, spunându-mi că ochiu’-n care mă privesc,
E ochi împărătesc, e ochiul în care mă zidesc.
E ochiul Fiului de Dumnezeu,
Singurul ochi sincer, ce-mi arată, cum să strălucesc mereu.
Cornelia Mazilu
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 13
-->
Comentarii
Trimit mulțumiri către fiecare suflet, înclinându-mă în fața tuturor, oameni dragi!
Lecturat cu placere.
Frumos!