OCTOMBRIE
Motto: Doar, iubirea oferă echilbrul pământesc-Maria-Ileana Tănase
Din nou, Luna Nouă şi vântul adună
câteva umbre ofilite, găsite dormind,
iar prin zare, păsări vestesc furtună
şi chiar adie zgomot de aripi fâlfăind.
Două s-au pierdut de cârdul-matern,
sunt speriate, dar târziu se liniştesc;
fericite, fac acrobaţie pe stâlpul tern,
un număr inedit, când se şi logodesc.
Luna binecuvântează legătura divină,
martor ce-aprinde candelabrul ceresc,
iar din tot ce-a creat puterea-stăpână
doar, iubirea oferă echilbrul pământesc.
Octombrie a debutat prin Luna-Nouă,
la fel ca prima zi din această toamnă;
e Luna Recoltei, iar picăturile de rouă
devin brumă şi câmpurile se seamănă.
1 Octombrie 2016 - MIT
P.S: O imagine muză !
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
Comentarii
Multumesc frumos, domnule Nitu Constantin , pentru lectura si comentariu!
Multumesc frumos, Lenuş Lungu , pentru lectura si apreciere! Cu drag!
Da! „...umbre ofilite, găsite dormind,”....