oglinda spartă
câteodată mă afund în cuvinte ca într-o grădină
cu flori, le culeg și fac din ele balade și doine,
mă plimb printre crengile
cireșilor dați în floare, în această primăvară aiuritoare,
vreau să mă agăț de o creangă, dar nu mă lasă mirosul ei,
zbor odată cu păsările, iau fiecare cuvânt
(aceste cărămizi ale minții din care facem poemele)
și-l pun la locul lui până-mi iese o frază.
privesc parcă într-o oglindă spartă…
câteodată apari în versul meu șerpuitoare
ca valul, linia făpturii tale ia forme năucitoare
și ciudate, umbra ta neagră se topește în
sângeriul vin, curgând prin venele mele, ca un fel de
ser fiziologic care mă face să te văd într-o oglindă
spartă , numai cioburi, un ochi, un obraz, o parte de zâmbet,
o frântură de vorbă, un sfert de sentiment, o jumătate de lacrimă,
...altădată mă învârteam după făptura ta
ca floarea soarelui după astrul zilei
iar când apuneai rămâneam ca o stană,
așteptând până dimineața când răsăreai,
descătușind negurile de pe fruntea mea grea,
altădată…
câteodată te caut prin toate iubitele mele trecute ,
dar nu te aflu, pe undeva ești, trebuie să fii,
poate timpul e de vină, poate timpul te face străină,
nu te găsesc prin nici un ochi de femeie,
în nicio altă făptură, nici în zâmbetul giocondei,
nici plânsul anei carenina, nici în celebra ofelie sau desdemona.
plutește aromitoare suflarea primăverii în razele de soare,
eu le privesc ca un pescar de doruri,
m-am resemnat ca schimnucul din grote,
barbar venii la tine să mă-nchin,
sub cerul dulce-al primăverii
să-ți las o floare pe destin
iar eu să-mi văd de drumul vremii călătoare.
luni, 19 martie 2012
-->
Comentarii